AROBS Transilvania și-a majorat substanțial afacerile în 2022. Explozie a datoriilor

AROBS Transilvania și-a majorat substanțial afacerile în 2022. Explozie a datoriilor
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 feb 2023

Listată recent, la finele anului 2021, compania de IT AROBS Transilvania și-a majorat anul trecut cu 58,30% cifra de afaceri netă, la 300,86 milioane lei, de la 190,06 milioane lei în anul 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

AROBS Transilvania (AROBS) a realizat în 2022 venituri din exploatare de 307,43 milioane lei, în creștere cu 58,60% de la 193,84 milioane lei în exercițiul financiar precedent.  În același interval de raportare, câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 22,27%, la 66,65 milioane lei, de la 54,51 milioane lei.

Creșterea semnificativă a cifrei de afaceri la nivelul anului 2022 se datorează atât contractării de noi clienți, atât în zona de furnizare de servicii software, cât și în zona de produse software, precum și ca urmare a integrării noilor companii achiziționate în grupul nostru”, explică în raportarea anuală prelimnară această expansiune CEO-ul Voicu Oprean.

„O contribuție semnificativă la această realizare a avut-o și sinergia cu activitatea celor mai recente achiziții, deși două dintre acestea nu au rezultatele reflectate integral la nivel de 2022 – AROBS Engineering din iulie și Grup Nordlogic din august, care deține și 63,29% din titlurile companiei specializată în producția de software”, se spune în raportarea anuală preliminară.

Antibiotice Iași și-a majorat substanțial profitul net în 2022 și a tăiat masiv datoriile CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași și-a majorat substanțial profitul net în 2022 și a tăiat masiv datoriile

Profitul net a a avut, însă, o creștere atenuată, +1,22%, la 46,29 milioane lei, de la 45,73 milioane lei în anul listării 2021, când compania a venit la cota BVB după ce, în prealabil a realizat cel mai mare plasament al pieței AeRO, în valoare de 74,22 milioane lei.

La data de 31 decembrie, compania avea datorii totale de 117,97 milioane lei, de 5 ori mai mari față de cele de 23,17 milioane lei de la sfârșitul anului 2021. În aceeași perioadă, activele totale au crescut cu 69,73%, la 357,25 milioane lei, de la 210,48 milioane lei. La ultimul preț, de 1,07 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 975,19 milioane lei (198,21milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
arobs transilvania
bvb
bursa