Atingerea maximelor istorice pentru acțiunile grupului BVB reflectă așteptările legate de listarea Hidroelectrica. Ce este prins în buget și ce estimări sunt față de evenimentul corporativ

Atingerea maximelor istorice pentru acțiunile grupului BVB reflectă așteptările legate de listarea Hidroelectrica. Ce este prins în buget și ce estimări sunt față de evenimentul corporativ
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 mai 2023

Titlurile companiei care operează sistemul bursei românești sunt pe un trend puternic de creștere, iar acesta arată că investitorii mizează că derularea în perioada imediat următoare a ofertei publice primare de la Hidroelectrica va aduce venituri substanțiale companiei. BVB, în bugetul pentru 2023, a inclus scenariul vânzării întregului pachet de 20% din acțiunile Hidroelectrica, deținut de Fondul Proprietatea, dar estimările nu iau în calcul și lichiditatea suplimentară care va fi generată în piața reglementată. „Am fost destul de conservatori”, spune directorul general Adrian Tănase.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Listate pe propria platformă în vara lui 2010, acțiunile grupului Bursa de Valori București (BVB) depășesc un maxim care a fost atins acum 12 ani, pe un trend ascendent furibund care a adus o apreciere de 2 treimi față de nivelurile din august 2022.

„E o creștere semnificativă și eu explic aceasta, în mare parte, prin deal-ul Hidro”, a declarat pentru Profit.ro Adrian Tănase, director general al operatorului de piață BVB, adăugând că, în opinia sa, este vorba și de estimări pozitive ale investitorilor față de perspectivele pe termen lung ale bursei românești.

Electrica acordă dividende în valoare de 40 milioane lei, din care aproape jumătate vor fi încasate de stat. Acțiuni gratuite pentru directorii executivi CITEȘTE ȘI Electrica acordă dividende în valoare de 40 milioane lei, din care aproape jumătate vor fi încasate de stat. Acțiuni gratuite pentru directorii executivi

Acțiunile cu simbolul BVB au avut 2 impulsuri explozive, unul în decembrie-ianuarie și altul în a 2-a jumătate a lunii martie și a făcut ca randamentul net al dividendului distribuit de companie să fie de numai 2,5%, în pofida faptului că aceasta va face repartizări de cash, cu data plății 27 iunie, echivalente cu nu mai puțin de 10,40 milioane lei, din profitul net de 11,03 milioane lei al anului 2022. Este, așadar, clar că aprecierea acțiunilor nu include numai evaluarea investitorilor față de ultimul bilanț, ci și așteptări legate de evoluții viitoare.

Atingerea maximelor istorice pentru acțiunile grupului BVB reflectă așteptările legate de listarea Hidroelectrica. Ce este prins în buget și ce estimări sunt față de evenimentul corporativ

Cel mai probabil, listarea Hidroelectrica va fi în luna iunie, conform informațiilor din piață ale Profit.ro, termen anunțat de Profit.ro încă din noiembrie. Conform acestora, vânzătorul Fondul Proprietatea și consorțiul de intermediere au ajuns la o fază tehnică, aproape de definitivare, a ofertei publice.

În bugetul de venituri și cheltuieli aprobat în AGA de bilanț de la BVB, estimarea este că societatea care operează sistemul bursier va încasa suma de 15 milioane lei numai din procesarea tranzacției inițiale. „Credem că se face deal-ul acesta și de aceea l-am și bugetat”, spune directorul Tănase.

Alumil Rom Industry distribuie aproape întregul câștig din 2022 sub formă de dividende CITEȘTE ȘI Alumil Rom Industry distribuie aproape întregul câștig din 2022 sub formă de dividende

Scenariul introdus de Bursă este unul neutru, în care cele 13,25 puncte de bază aplicate în comisionarea tranzacției s-ar executa pentru vânzarea întregului pachet de 20% din acțiunile Hidroelectrica deținut de FP și la valoarea la care Fondul înregistrează această participație în portofoliu. Tănase spune că au vrut să fie neutri și să nu se interpreteze bugetarea lor ca un semnal privind prețul sau cantitatea de acțiuni care va fi vândută.

Pe de altă parte, în veniturile estimate în creștere de 46 milioane lei; în afară de cele 15 milioane lei care ar putea fi încasate din tranzacția de la Hidroelectrica, restul de 31 milioane lei este foarte apropiat de suma obținută în anul 2022. „Avem bugetată o creștere moderată pe tot anul, având în vedere că prima parte a anului a fost una destul de slabă”, spune Tănase.

Transelectrica reacționează după ce încercarea de a da statului ca dividende doar 10% din profit i-a fost respinsă: Lipsa de numerar va crea vulnerabilități și poate pune în pericol siguranța financiară a companiei CITEȘTE ȘI Transelectrica reacționează după ce încercarea de a da statului ca dividende doar 10% din profit i-a fost respinsă: Lipsa de numerar va crea vulnerabilități și poate pune în pericol siguranța financiară a companiei

Pe de altă parte, bugetarea nu ia în calcul activitatea de tranzacționare care ar urma să fie intensă în piața reglementată imediat după listarea Hidroelectrica și conducerea BVB nu a vrut să facă speculații în acest sens. În mod normal, ceea ce nu anticipează cei de la Bursă, dar pare că includ în prețuri investitorii de portofoliu este că până la așezarea pachetelor Hidroelectrica tranzacțiile vor fi foarte ridicate, după cum evenimentul corporativ ar urma să antreneze activitate sporită pe celelalte acțiuni listate, în condițiile în care unii investitori vor dori să vândă terțe titluri deținute pentru a obține fonduri pentru achiziția de acțiuni Hidroelectrica și alți investitori vor căuta să-și întregească deținerile la respectivii emitenți pe măsură ce vor găsi contraparte la vânzare.

„Va genera o lichiditate, asta e foarte clar”, spune Tănase de la BVB. „Probabil că, da, piața consideră că bugetul nostru este conservator.”

După ce anul trecut a acordat un dividend-mamut, Rompetrol Well Services vizează acum o repartizare de cash cu randament de numai 1%. Propunerile pentru dividende suplimentare ale finlandezilor de la KJK sunt respinse în AGA CITEȘTE ȘI După ce anul trecut a acordat un dividend-mamut, Rompetrol Well Services vizează acum o repartizare de cash cu randament de numai 1%. Propunerile pentru dividende suplimentare ale finlandezilor de la KJK sunt respinse în AGA

La ultima valoare de închidere, de 47,00 lei/acțiune al titlurilor BVB, capitalizarea bursieră este de 378,31 milioane lei, ceea ce înseamnă că societatea este prețuită la un nivel al indicatorului P/E viitor de 21 raportat la profitul net bugetat la 18 milioane lei, în rezultatul individual, cel din care se distribuie dividende. Având în vedere nivelurile acestui indicator care pe alți emitenți este mai atractiv, din piață transpare că investitorii mizează că aducerea pe bursă a acțiunilor Hidroelectrica va antrena o lichiditate mai mare decât cea pe care scontează consucerea BVB. Tănase a întărit pentru Profit.ro că nu a creat așteptări în această direcție: „Nu avem o estimare. Am fost destul de conservatori.”

La fel de rezervat este directorul bursei și cu privire la impactul pe care Hidroelectrica îl va avea pe termen mediu pentru promovarea bursei locale la statutul de piață emergentă sub criteriile MSCI. Listarea va îmbunătăți presmisele în acest sens, dar primul pas va fi ca BVB să fie pusă pe lista de monitorizare. „Fără Hidro nu prea avem șanse să fim promovați; cu Hidro avem șanse”, spune Tănase, amintind că sunt și criterii de lichiditate pentru această admitere.

Romcarbon acordă un dividend cu randament de 10% după vânzarea participației de la Green Group, anunțată de Profit.ro. Majorare de capital de peste 50 miliioane lei CITEȘTE ȘI Romcarbon acordă un dividend cu randament de 10% după vânzarea participației de la Green Group, anunțată de Profit.ro. Majorare de capital de peste 50 miliioane lei

Tot în bugetul pe 2023 al Bursei de Valori București este prinsă o majorare cu 27% a cheltuielilor operaționale față de exercițiul financiar precedent. Acestea includ și costuri sporite de marketing legate de tranzacția de la Hidroelectrica, unde vor să ajute la popularizarea ofertei. Vor fi majorări și în zona serviciilor prestate de terți și a cheltuielilor cu personalul. „E o presiune mare pe costuri și mai ales în zona de salarizare”, spune Tănase.

Miza sa este ca oferta publică de la Hidroelectrica să atragă și mai mulți investitori și antreneze și piața primară în ansamblul ei, unde sunt așteptate cu listări banca comercială maib, cu sediul la Chișinău, și compania Agricover. „Ca și moment în ceea ce privește dezvoltarea bursei, e o sincronizare bună cu deal-ul acesta”, conchide Tănase de la BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
adrian tanase
hidroelectrica
maib
agricover
msci