Bursa a instruit 10.000 de persoane în tainele investițiilor

Aproximativ 10.000 de persoane au participat la programele educaționale derulate de Bursa de Valori București, afirmă președintele BVB, Lucian Anghel.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bursa a instruit 10.000 de persoane în tainele investițiilor

Aproximativ 10.000 de persoane au participat la programele educaționale derulate de Bursa de Valori București, afirmă președintele BVB, Lucian Anghel.

Bursa organizează, sâmbătă, cea de-a treia ediție a Forumului pentru Investitorii Individuali, parte a programului de atragere către piață a retailului. De altfel, de când a relansat programele cu caracter educațional, operatorul de piață a avut contact cu aproape 10.000 de persoane care au vrut să învețe lucruri despre investițiile bursiere, a spus Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Un număr de 3.000 dintre aceste persoane au fost elevi, în școală existând interes, conform sursei citate, pentru segmentul de piață de capital al educației financiare.

Bursa a organizat, până în prezent, trei concursuri de tranzacționare online cu bani virtuali, care simulau evoluțiile din piața reală BVB Invest Quest, iar în această toamnă a lansat conceptul Fluent în Finanțe pentru inițierea în lumea investițiilor a potențialilor clienți din rândul profesioniștilor care activează în companii.

"Cred că Bursa este unul dintre vectorii principali în efortul de educație financiară", adaugă președintele BVB.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0634 +0.00020.00 %
1 USD4.2848 -0.0256-0.59 %
1 GBP5.8462 -0.0123-0.21 %
1 CHF5.4177 -0.00010.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite