Nu sunt discuții despre eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei, spune ministrul Muncii

Ținta de deficit bugetar este mai importantă decât revizuirea sistemului de impozitare a pensiilor, este mesajul dinspre Ministerul Muncii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Nu sunt discuții despre eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei, spune ministrul Muncii

Florin Manole spune că nu a avut nicio discuție pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei: Sunt membru într-un guvern care reprezintă această țară și are niște angajamente luate. Nu vreau să fac viața mai grea niciunui alt coleg

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că nu a avut nicio discuție pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei, el arătând că este membru într-un guvern care reprezintă această țară și are niște angajamente luate privind ținta de deficit și nu vrea să facă viața mai grea niciunui alt coleg.

EXCLUSIV AUDIO Bolojan admite că supraimpozitarea contractelor part-time nu este o măsură justă. De ce a majorat TVA în loc să reformeze administrația și companiile de stat. Apucături balcanice cu banul public! INTERVIU CITEȘTE ȘI EXCLUSIV AUDIO Bolojan admite că supraimpozitarea contractelor part-time nu este o măsură justă. De ce a majorat TVA în loc să reformeze administrația și companiile de stat. Apucături balcanice cu banul public! INTERVIU

Ministrul Muncii, Florin Manole, a fost întrebat la Antena 3 dacă, revenit la minister, va încerca să repare greșeala pe care au susținut-o în mandatul guvernului trecut privind impozitarea pensiilor peste 3.000 de lei și dacă ia în calcul să dea acești bani înapoi.

"N-am avut nicio discuție să schimbăm asta, trebuie să recunoaștem. Vreau să fiu cât de echilibrat se poate și lumea să înțeleagă că eu fac tot ce pot să-mi respect mandatul aici la Ministerul Muncii, dar în același timp sunt membru într-un guvern care reprezintă această țară și care țară are niște angajamente luate, raportate la ținta de deficit și Comisia Europeană", a răspuns Manole, preluat de News.ro.

FOTO Optimism din partea bancherilor: Economia României începe să dea semnale că își va reveni. Piețele financiare nu ne-ar mai fi tolerat fără corecții. Potențialul de creștere este între 2-3% CITEȘTE ȘI FOTO Optimism din partea bancherilor: Economia României începe să dea semnale că își va reveni. Piețele financiare nu ne-ar mai fi tolerat fără corecții. Potențialul de creștere este între 2-3%

"Eu nu vreau să fac viața mai grea niciunui alt coleg, nici premierului, nici ministrului de Finanțe, dar nici nu vreau să fac viața mai grea pentru pensionari sau pentru salariați. Adică trebuie să avem un echilibru și în decizii, și în declarații, și în acțiuni", a mai spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat despre o majorare a alocațiilor, că copilul său și alte câteva zeci de mii de familii care câștigă bine în țara asta n-ar simți nicio diferență dacă alocația crește cu 20 sau cu 30 de lei dar pentru alții, ar fi mult prea puțin și ar trebui să găsească mecanisme mai bune.

ING Bank: Economia României accelerează în 2027, după trei ani de stagnare. Consumul revine, riscurile fiscale persistă CITEȘTE ȘI ING Bank: Economia României accelerează în 2027, după trei ani de stagnare. Consumul revine, riscurile fiscale persistă

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că nu a avut loc încă o discuție despre majorarea alocațiilor de anul viitor. "Nici discuția aceasta nu a avut loc dar și aici, o spun cu riscul de a nu fi popular, copiii României sunt un grup divers și cu nevoi diferite. Copilul meu și alte câteva zeci de mii de familii care câștigă bine în țara asta n-ar simți nicio diferență dacă alocația crește cu 20 sau cu 30 de lei. Pentru alții, a crește alocația cu 20 sau 30 de lei ar fi mult prea puțin și ar trebui să găsim mecanisme mai bune decât ăsta", a precizat ministrul Muncii.

El a precizat că "copilului cu dizabilități căruia nu i-a crescut alocația cu 20 de lei la începutul acestui an, a avut o creștere de 110 lei pe beneficiu pentru copilul cu dizabilități". "Înțeleg că distincția este totuși clară pentru toată lumea. Una e alocația, alta e beneficiul ăsta. În același timp, sigur, la familia Manole n-au intrat 20 de lei în plus în luna aia. În alte familii, e mult mai bine că am putut să ducem de 3, de 4, de 5 ori mai mulți bani și mă voi gândi mereu cu prioritate la un mecanism de genul ăsta", a precizat Florin Manole.

BNR se așteaptă la creșterea inflației. Vede riscuri ridicate la adresa cursului valutar și incertitudini mari privind scăderea deficitului CITEȘTE ȘI BNR se așteaptă la creșterea inflației. Vede riscuri ridicate la adresa cursului valutar și incertitudini mari privind scăderea deficitului

Ministrul a fost întrebat dacă, în acest context, alocațiile ar putea fi înghețate. "Nu vreau să mă hazardez nici aici, n-am avut discuția cu premierul și cu ministrul de finanțe dacă înghețăm sau nu înghețăm alocații, dacă le creștem sau nu le creștem", a menționat el.

Ministrul Manole a precizat că au crescut, la începutul acestui an, de la 80 la 190 de lei beneficiul pentru copilul cu dizabilități. "80 de lei era ridicol de puțin, nici 190 nu înseamnă vreo mare sumă, că sunt nevoi mult mai mari decât 190 de lei acolo, cred că înțelege asta toată lumea. Dar, dacă ne uităm strict contabil, de la 80 la 190 nu este o indexare cu inflația, este o creștere mai mult de dublu. Cred că în anumite zone, acolo unde nu avem foarte mulți beneficiari, raportat la câți sunt în Ministerul Muncii, dar în situație socială foarte proastă, acolo trebuie să ajutăm mai mult decât copilul familiei Manole, care are tot ce-i trebuie și nu are o problemă", spune acesta.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3426 -0.0023-0.04 %
1 USD4.7698 -0.0245-0.51 %
1 GBP6.4052 +0.0175+0.27 %
1 CHF5.8059 +0.0195+0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite