Bursa alunecă spre minimele ultimelor 8 luni. A 10-a sesiune consecutivă cu închidere „roșie”, în pofida revenirii acțiunilor bancare

Bursa alunecă spre minimele ultimelor 8 luni. A 10-a sesiune consecutivă cu închidere „roșie”, în pofida revenirii acțiunilor bancare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 31 oct 2017

Presiunea la vânzare s-a ridicat momentan de pe acțiunile principalelor două bănci listate, însă o corecție ex-dividend la Transelectrica și ezitările pe alte titluri energetice au determinat o închidere negativă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Bursa românească a avut forța să închidă oferta la Transilvania Broker de Asigurare (TBK) în numai 2 zile, iar informații obținute de Profit.ro, indică o subscriere integrală pe tranșa investitorilor instituționali și în cazul ofertei care urmează să aducă la cota BVB compania Sphera Franchise Group (SFG), care operează lanțurile KFC și Pizza Hut.

Totuși, în ansamblu, piața dă slăbiciune și s-a depărtat deja la mai mult de 10% de maximul post-criză consemnat în luna iunie. Astăzi indicele reprezentativ a mai pierdut 0,04%, a 10-a sesiune consecutivă de deprecieri, nivelul de închidere fiind de 7.842,76 puncte. Pe graficul atașat se observă că este a 2-a lumânare japoneză cu închidere sub reperul din zona de 7.860 de puncte, care a funcționat ca prag de suport de regrupare a cumpărătorilor de 4-5 ori în cursul acestui an, semnal tehnic negativ pentru piață, chiar dacă trecerea încă nu este decisivă.

Bursa alunecă spre minimele ultimelor 8 luni. A 10-a sesiune consecutivă cu închidere „roșie”, în pofida revenirii acțiunilor bancare

La nivel european, ziua a fost neconcludentă, închiderile principalilor indici fiind divergente: +0,32% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,07% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,18% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,09% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,31% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,68% pentru indicele indicele BUX de la Budapesta și +0,15% pentru indicele PX de la Praga.

Ședința de tranzacționare de astăzi nu a arătat, însă, chiar atât de rău, pentru că acțiunile care au reprezentat 55,43% din rulajul de 54,35 milioane lei (11,82 milioane euro) al pieței de acțiuni. Este vorba de acțiunile principalelor 2 bănci listate, care, după ce au fost apăsate consistent în săptămânile precedente au avut o zi de revenire robustă.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 1,38%, până la prețul de 2,20 lei/acțiune, pe transferuri de 11,55 milioane lei în piața reglementată. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a avansat cu 1,63%, până la prețul de 12,44 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 8,67 milioane lei. Cei 2 emitenți au cumulat tranzacții speciale în piața deal, de 4,98 milioane lei și, respectiv 4,93 milioane lei.

Polonezul Ludwik Sobolewski a demisionat de la conducerea Bursei de Valori București. Un mandat început cu noroc și încheiat cu ghinion și retragerea cartelei de acces CITEȘTE ȘI Polonezul Ludwik Sobolewski a demisionat de la conducerea Bursei de Valori București. Un mandat început cu noroc și încheiat cu ghinion și retragerea cartelei de acces

Indicii au fost trași în jos și de ajustarea cu 9,25% a titlurilor Transelectrica (TEL), are au închis la prețul de 26,00 lei/acțiune, o sesiune în care schimburile s-au ridicat la 4,10 milioane lei. În ansamblu, a fost o zi negativă pentru sectorul energetic, al cărui indice energetic BET-NG a suferit un recul de 1,12%, deși debutul de săptămână a fost favorabil pentru prețul țițeiului Brent care a depășit în această seară reperul de 61,00 dolari/baril.

Ttitlurile celei mai importante companii petroliere românești, OMV Petrom (SNP), au coborât cu 0,87%, până la prețul de 0,2860 lei/acțiuni, pe tranzacții de 2,52 milioane lei. Pe același segment, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au depreciat cu 0,47%, până la prețul de 31,45 lei/acțiune, oe transferuri de 3,51 milioane lei. Titlurile concitadinei Transgaz (TGN) au staționat pe nivelul de preț de 400,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,88 milioane lei.

EXCLUSIV Elvila vine pe bursă. Compania realizează o listare tehnică pe piața AeRO de la BVB, fără ca majoritarul Viorel Cataramă să vândă sau să majoreze capitalul. „Caut transparență maximă” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Elvila vine pe bursă. Compania realizează o listare tehnică pe piața AeRO de la BVB, fără ca majoritarul Viorel Cataramă să vândă sau să majoreze capitalul. „Caut transparență maximă”

Pe segmental financiar, închiderea a fost pozitivă, cu indicele BET-FI urcând cu 0,33%, până la nivelul de 36.494,72 puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a staționat pe nivelul de preț de 0,8450 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,12 milioane lei. Emitentul a anunțat la finalul ședinței de tranzacționare de astăzi că memorandumul de înțelegere semnat la jumătatea lunii iulie cu Electrica (EL) în vederea vânzării pachetelor de acțiuni minoritare deținute de Fond la subsidiarele distribuitorului de energie electrică a fost prelungit cu o lună, până la data de 30 noiembrie. Tranzacția a fost aprobată în Adunările Generale ale Acționarilor la ambii emitenți, iar prețul acesteia ar urma să se ridice la 752 milioane lei.

Interes a existat și pentru acțiunilor SIF. Astfel, titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) s-au corectat cu 0,60%, până la prețul de 2,4750 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,49 milioane lei. În același timp, titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au apreciat cu 0,33%, până la prețul de 1,2040 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,51 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
banca transilvania
brd
sphera franchise
romgaz
transelectrica
bvb