Bursa de la București ignoră declinul piețelor europene. Tranzacție de tip deal cu 5% din acțiunile Impact

Bursa de la București ignoră declinul piețelor europene. Tranzacție de tip deal cu 5% din acțiunile Impact
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 iul 2018

În pofida unei zile de un „roșu” aprins pe bursele lumii antrenată de politicile tarifare ale SUA, la BVB piața fost robustă și indicii principali au închis peste nivelurile de referință pe o activitate de tranzacționare susținută în primul rând de acțiunile bancare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Bursa de la București avea un pretext astăzi să scadă, indicii principali aflându-se într-o zonă tehnică ce permitea reluarea mișcării descendente care a caracterizat ultimele 3 luni. În piețele financiare internaționale a fost o nervozitate foarte mare care a afectat activele de risc în condițiile în care SUA a anunțat noi tarife pentru importurile din China.

Pe piețele europene a fost „roșu” pe linie: -1,66% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,30% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,48% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,53% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -1,07% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,96% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,05% pentru indicele PX de la Praga.

Dorel Goia, președinte TeraPlast: Majoritatea lucrurilor bune s-au întâmplat după listare CITEȘTE ȘI Dorel Goia, președinte TeraPlast: Majoritatea lucrurilor bune s-au întâmplat după listare

La BVB, în mai multe etape ale orarului de tranzacționare indicii au fost în teritoriu negativ, însă către final un mini-rally a adus cotațiile peste nivelurile de referință. Astfel, indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,24%, iar indicele reprezentativ BET a avansat cu 0,21%, până la nivelul de 7.892,87 de puncte.

Din punct de vedere tehnic, este o a 4-a sesiune de revenire, momentan, indicele oprindu-se în zona de aglomerare a mediilor mobile care desemnează tendința pe termen scurt, respectiv media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) și media mobilă simplă de 8 zile (SMA8). Trendul rămâne negativ, cu indicele evoluând sub media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), și mediile mobile de viteză în proporții Fibonacci, respectiv media mobilă exponențială de 55 zile (EMA55) și media mobilă exponențială de 21 zile (EMA21) în coborâre pe o pantă de înclinare destul de abruptă, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa de la București ignoră declinul piețelor europene. Tranzacție de tip deal cu 5% din acțiunile Impact

Tumultul de pe bursele mari s-a resimțit mai bine la BVB mai degrabă la nivelul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 62,99 milioane lei (13,51 milioane euro), în piața reglementată fiind susținut, în primul rând de titlurile bancare. Astfel, pe fondul unor schimburi de 4,39 milioane lei pe segmentul regular, acțiunile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 1,55%, până la prețul de 13,10 lei/acțiune, reper cu numai 20 de bani peste ultima valoare de tranzacționare a anului trecut, de 12,90 lei/acțiune. În piața deal, pe acest emitent au fost efectuate și tranzacții speciale însumând 1,24 miliane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), s-a apreciat cu 2,53%, până la prețul de 8,18 milioane lei, pe volume echivalente cu 6,18 milioane lei. Sunt condiții de relaxare pentru bănci în contextul în care 3 proiecte de legi cu impact pentru sectorul financiar inițiate de senatorul Daniel Zamfir nu vor fi adoptate în sesiunea extraordinară actuală, așa cum a confirmat astăzi pentru Profit.ro inițiatorul.

SIF Oltenia își vinde întreaga participație deținută la BCR pentru 140 milioane de euro cash, cu 28% mai mult decât au obținut celelalte SIF-uri de la Erste CITEȘTE ȘI SIF Oltenia își vinde întreaga participație deținută la BCR pentru 140 milioane de euro cash, cu 28% mai mult decât au obținut celelalte SIF-uri de la Erste

Pe piața deal cele mai importante tranzacții speciale, cu 14,00 milioane acțiuni, reprezentând 5,04% din capitalul social al companiei imobiliare, s-au realizat pe titlurile Impact Developer & Contractor (IMP). Schimbul a fost efectuat la prețul de 0,8500 lei/acțiune, cu 4,49% sub referință, iar la acest nivel, capitalizarea de piață a societății este de 236,18 milioane lei (50,67 milioane euro).

Sectorul energetic de la BVB, singurul în declin. Prețul țițeiului a scăzut abrupt la Londra

Acțiunile de pe segmentul de energie și utilități a cedat prim-planul lichidității pe care l-a avut la începutul săptămânii. Interes a existat, însă, din partea investitorilor. Cel mai tranzacționat emitent de la această categorie a fost Romgaz Mediaș (SNG) care au cumulat transferuri de tip deal de 4,39 milioane lei, în timp ce în piața reglementată, unde cotația s-a corectat cu 0,15%, până la prețul de 32,85 lei/acțiune, schimburile s-au cifrat la 1,89 milioane lei.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au sufert un recul de 2,44%, până la prețul de 0,3205 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 3,77 milioane lei. Acestea au tras în jos indicele energetic, care a coborât cu 0,98%. Este impactul unei zile negative pe piața internaționale a petrolului. Către finalul sesiunii londoneze, prețul țițeiului de tip Brent a scăzut chiar și sub reperul de 74 dolari/baril în condițiile în care, potrivit unor surse citate de Bloomberg, președintele SUA Donald Trump ar urma să discute săptămâna viitoare cu liderul Federației Ruse Vladimir Putin inclusiv despre producția de petrol și gaze naturale la nivel mondial.

Tot pe segmentul energetic, pe volume echivalente cu 1,09 milioane lei, titlurile Electrica (EL) au coborât cu 0,22%, până la prețul de 9,20 lei/acțiune, la minimele de la listarea acestui emitent în urmă cu 4 ani.

Acțiunile Purcari, cu aproape 7% sub prețul de listare

Pe segmentul fondurilor închise de investiții, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 0,8800 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,25 milioane lei. Titlurile SIF au avut o zi preponderent pozitivă, cu un avans de 1,23% al titlurilor SIF Oltenia (SIF5), ceea ce a determinat o închidere cu 0,31% peste referință pentru indicele financiar BET-FI, la nivelul de 37.651,96 de puncte.

Transferuri de aproximativ 893.000 de lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile Purcari Wineries (WINE), care au staționat la prețul de 17,70 lei/acțiune, unul însă cu 6,84% sub prețul de 19,00 lei/acțiune al ofertei care a adus producătorul de vinuri din Republica Moldova la cota Bursei de Valori București în luna februarie a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
omv petrom
petrol
bvb
bursa
fondul proprietatea
romgaz
purcari