Bursa – în aparentă neclintire

Bursa – în aparentă neclintire

Sursa foto: Wrangler | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 31 aug 2023

Indicele BET al celor mai lichide acțiuni românești a avut o deviație infimă față de referința sesiunii precedente, chiar dacă acțiuni din componența sa au avut mișcări de amplitudine mare și de sens diferit.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Pe bursa de la Frankfurt, indicele DAX40 a avut o zi pozitivă și intraday chiar a depășit din nou reperul de 16.000 de puncte. La această mișcare s-au cuplat la BVB titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu 1,84%, până la prețul de 21,00 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 13,89 milioane lei, dar și titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au avut un salt de 3,18%, până la prețul de 47,05 lei/acțiune, în condițiile unor schimburi însumând 8,04 milioane lei.

Mai timid a fost impulsul pe titlurile Fondul Proprietatea (FP), +0,10%, până la prețul de 1,9460 lei/acțiune, în contextul unor volume echivalente cu 12,20 milioane lei. Activitatea pe acest emitent de antrenată de dividendul special pe care umrează să-l acorde din cash-ul obținut prin vânzarea participației de la Hidroelectrica (H2O), societate ale căror titluri s-au corectat cu 0,35%, până la prețul de 13,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,72 milioane lei. La închiderea ședinței, operatorul BVB a publicat impactul ajustării pe indice pentru data ex-dividend de 7 septembrie.

AAGES Târgu Mureș își reduce veniturile cu 10% CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș își reduce veniturile cu 10%

Într-o zi cu un rulaj de 59,84 milioane lei (12,11 miliane euro) a pieței de acțiuni, titlurile producătorilor de gaze naturale au avut evoluții divergente: -3,10%, până la prețul de 0,5320 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit a 3-a lichiditate a sesiunii, de 7,79 milioane lei, și +1,12%, până la prețul de 40,50 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat transferuri în valoare de 3,85 milioane lei.

Din mișcările contradictorii ale celor mai tranzacționate acțiuni a rezultat o aparentă inerție a pieței, dacă ne uităm la tabloul indicilor: -0,11% pentru indicele compozit BET-XT, -0,09% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la  nivelul de 49.122,75 de puncte, -0,68% pentru indicele energetic BET-NG și -0,01% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 13.256,21 de puncte se arată ca înscris pentru atacarea maximelor istorice atinse în ianuarie 2022..

Bursa – în aparentă neclintire

Cu o raportare de profit la S1, după mai multe trimestre în care în bilanț a resimțit șocul perturbărilor din sectorul energetic, titlurile Electrica (EL) și-au continuat ascensiunea cu un avans de 1,93%, până la prețul de 9,50 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,74 milioane lei. Pe contrasens, titlurile TeraPlast Bistrișța (TRP) au scăzut cu 5,22%, până la prețul de 0,4540 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,18 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica