Bursa încearcă o stabilizare. Sesiune neconcludentă, cu închideri mixte și tranzacții de aproape 8 milioane euro pe acțiunile bancare

Bursa încearcă o stabilizare. Sesiune neconcludentă, cu închideri mixte și tranzacții de aproape 8 milioane euro pe acțiunile bancare

Sursa foto: Chillchilllanla / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 iun 2018

După accelerarea picajelor bursiere de săptămâna trecută, piața a schițat o mișcare de revenire, însă indicii principali au închis marginal peste referință, trași în jos de corecția ex-dividend pe acțiunile Băncii Transilvania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa românească și-a tras puțin sufletul după declinul consistent care a adus indicele titlurilor blue-chip pe zona minimelor din luna februarie. Piața digeră informațiile și zvonurile neconcludente privind o probabilă reducere a schemei de la Pilonul II de pensii, dar astăzi cotațiile au schițat cel puțin o revenire tehnică.

Ziua preponderent favorabilă activelor de risc în piețele financiare internaționale a favorizat o închidere pozitivă la BVB. Monedele de carry-trade au tins să se întărească, iar în Europa și în regiune, cu ecepția indicelui PX de la Praga, care a suferit un recul de 0,10%, tabloul arată „verde”: +0,46% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,51% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,14% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,37% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,91% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și +3,45% pentru indicele BUX de la Budapesta.

Piața de IPO-uri este înghețată. Fără ca fondurile de pensii să fie în poziția de a face mutări importante, companiile care pregăteau listări și-au amânat ofertele CITEȘTE ȘI Piața de IPO-uri este înghețată. Fără ca fondurile de pensii să fie în poziția de a face mutări importante, companiile care pregăteau listări și-au amânat ofertele

La București, indicii au oscilat neconcludent mai ales în prima parte a sesiunii, coborând adesea în teritoriu negativ, în condițiile în care astăzi a fost prima dată ex-dividend pe acțiunile Băncii Transilvania (TLV), care s-au ajustat cu 2,10%, până la prețul de 2,3300 lei/acțiune, pe transferuri de 18,71 milioane lei. „O ședință mixtă” este caracterizarea pentru ziua de tranzacționare oferită pentru Profit.ro de un broker care este în piață încă de la începuturile bursei.

Piața a fost animată de activitatea de tranzacționare pe titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au asigurat 45,80% din rulajul de 53,71 milioane lei (11,53 milioane euro) al pieței de acțiuni. Astfel, pe fondul unor schimburi de 18,71 milioane lei pe segmentul regular, titlurile băncii s-au apreciat cu 2,42%, până la prețul de 12,70 lei/acțiune, cotație totuși cu 1,55% sub ultima valoare de tranzacționare a anului trecut, de 12,90 lei/acțiune. În piața deal, pe acest emitent au fost realizate și cele mai mari tranzacție speciale ale zilei, în sumă de 5,89 milioane lei.

“Nu avem un proiect cu Pilonul II, uitați de acest lucru”

Investitorii tatonează să vadă unde pot găsi un punct de regrupare în condițiile în care, în ultimele 2 săptămâni, indicele reprezentativ BET a spulberat mai multe praguri de suport. Picajul a fost precipitat de neliniștile acumulate cu privire la rezoluții ale autorităților care ar urma să reducă întru irelevanță fondurile de pensii administrate privat cu contribuții obligatorii.

Astăzi au venit negări din partea oficialilor. “Nu avem un proiect cu Pilonul II, uitați de acest lucru”, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Infirmări au venit și din partea liderului majorității parlamentare, Liviu Dragnea, care a spus că toate neliniștile sunt alimentate de “o campanie susținută de anumite societăți care au interese”. Întrebat dacă există un proiect, a afirmat că nimic nu este în pregătire. ”Când se va întâmpla, eu personal o să vin să-l prezint. Eu personal”, a zis Dragnea.

Niciun semnal pozitiv încă nu a fost dat pentru piață

Piața privește cu neîncredere. Deocamdată, căderile cotațiilor au fost abrupte, iar acestea au deteriorat parametrii tehnici. Pentru un parcurs de revenire mai consistent este nevoie, în cel mai probabil scenariu, de mai multe sesiuni, în care investitorii să-și refacă treptat curajul.

Indicele reprezentativ BET, care astăzi a urcat cu 0,16%, până la nivelul de 8.093,25 de puncte, este pe o tendință negativă pronunțată, evoluând sub media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) care desemnează mișcarea pe termen scurt (momentum). Un alt semnal negativ puternic este trecerea mediei mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) sub cealaltă medie mobilă de viteză în proporție Fibonacci, cea de 55 de zile (EMA55), într-un unghi de separare bun, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa încearcă o stabilizare. Sesiune neconcludentă, cu închideri mixte și tranzacții de aproape 8 milioane euro pe acțiunile bancare

În ansamblu, piața nu a avut forța unei reveniri consistente, lucru surprins de avansul de numai 0,12% al indicelui compozit BET Plus. O dinamică peste această medie a avut-o indicele financiar BET-FI care a urcat cu 0,74%, până la nivelul de 37.174,67 de puncte.

Este o imagine puțin distorsionată întrucât cel mai lichid emitent din componența sa, cu tranzacții azi de 2,50 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP), a pierdut 0,52% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,9600 lei/acțiune.

Povestea lui Baba Novac, varianta bursieră

Pe transferuri marginal sub 1 milion de lei, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au coborât, de asemenea, cu 0,10%, până la prețul de 1,9680 lei/acțiune. Responsabile pentru avansul segmentului fondurilor închise de investiții, au fost titlurile SIF Moldova (SIF2) care au urcat 3,00%, până la prețul de 1,2360 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproimativ 485.000 de lei, la prima zi în ring după ce societatea a anunțat că a vândut 75% din apartamentele construite în faza a 2-a a proiectului Baba Novac Residence din București și că va demara faza a 3-a și ultima, cu termen de livrare pentru finalul anului viitor.

Închideri divergente pe segmentul energetic

Într-o zi în care cotația internațională a petrolului Brent s-a întors la Londra sub reperul de 76,00 dolari/baril, indicele energetic BET-NG de la BVB a avut cea mai bună performanță, un un avans de 1,16%, până la nivelul de 676,77 de puncte.

Acesta a fost tras în sus puternic de aprecierea de 2,43% ale titlurilor Romgaz Mediaș (SNG), care au închis la prețul de  35,90 lei/acțiune o sesiune în care a cumulat schimburi de 1,86 milioane lei. În piața deal s-a efectuat pe acest emitent și o tranzacție specială în valoare de 1,18 milioane lei.

Închiderile au fost divergente pe acțiunile de pe acest segment, un comportament al sectorului identificat la începutul acestui an de o analiză a csei de brokeraj TradeVille. Ziua de astăzi a fost exact în această notă, cu acțiunile Transgaz (TGN) în staționare la prețul de 370,00 lei/acțiune, pe transferuri de 2,50 milioane lei și cu un declin de 1,52%, până la prețul de 19,40 lei/acțiune, o zonă a minimelor locale, pentru titlurile transportatorului energetic Transelectrica (TEL), care a totalizat tranzacții de aproimativ 548.000 de lei.

Tot în zonă de minime de la listarea companiei în vara anului 2014 se află și titlurile Electrica (EL), care azi au avut un ricoșeu tehnic de 1,01%, până la prețul de 9,9800 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,55 milioane lei. Titlurile OMV Petrom (SNP) au avut, de asemenea, o zi pozitivă, +1,31%, prețul de închidere fiind de 0,3100 lei/acțiune, în condițiile în care activitatea de tranzacționare s-a ridicat la 1,27 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
romgaz
banca transilvania
brd
transgaz
transelectrica
electrica