Bursa, la a 12-a ședință consecutivă de scăderi. Indicele BET a coborât la minimul ultimelor 8 luni

Bursa, la a 12-a ședință consecutivă de scăderi. Indicele BET a coborât la minimul ultimelor 8 luni

Sursa foto: Lym Jzoom / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 nov 2017

Indicii principali de la BVB au suferit deprecieri, pe un rulaj slab al pieței de acțiuni, de numai 25,5 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Încet, dar sigur. Așa a alunecat bursa românească în ultimele săptămâni. Astăzi am consemnat cea de-a 12-a sesiune de tranzacționare consecutivă de deprecieri. Indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 0,18%, până la nivelul de 7.776,39 puncte, iar indicele BET Plus a coborât cu 0,12%. Piața este la un minim pe care nu l-a mai avut din luna februarie a acestui an.

Interesul scăzut la cumpărare, reflectat de rulajul de numai 25,52 milioane lei (5,55 milioane euro), survine și într-un context de evoluții neconcludente pe piețele europene, unde închiderile au fost divergente: -0,23% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,90% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,07% pentru indicele CAC40 de la Paris și -0,18% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,93% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,36% pentru indicele indicele BUX de la Budapesta și -0,14% pentru indicele PX de la Praga.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 6,55 milioane lei, s-au situat titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care s-au apreciat cu 0,32%, până la prețul de 31,55 lei/acțiune. Indicele energetic BET-NG a închis cu 0,04% peste referință. Tot din structura acestuia, titlurile Transgaz (TGN) au pierdut 0,25%, până la prețul de 399,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,67 milioane lei.

Piața nu a reacționat puternic la știrea potrivit despre inițierea unui litigiu care să pună sub semnul întrebării acordarea dividendelor suplimentare la companiile cu capital majoritar de stat. Astfel, fostul șef al Fiscului, Sebastian Bodu, a inițiat la Tribunalul București o serie de procese în vederea mai întâi a suspendării și apoi a anulării deciziilor din Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Transelectrica (TEL) privind acordarea de dividende suplimentare în valoare însumată de 170,79 milioane lei.

Lovitură pentru bănci, IFN și firme de leasing: nu vor mai putea deduce toate dobânzile plătite la împrumuturile din grup. Reguli fiscale mai dure și pentru restul firmelor CITEȘTE ȘI Lovitură pentru bănci, IFN și firme de leasing: nu vor mai putea deduce toate dobânzile plătite la împrumuturile din grup. Reguli fiscale mai dure și pentru restul firmelor

După tendința de depreciere puternică din octombrie, acțiunile bancare par a fi intrat într-o etapă neconcludentă. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 2,1600 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 5,05 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a suferit un recul de 0,65%, până la prețul de 12,1600 lei/acțiune, pe transferuri de 2,32 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a încheiat și singura tranzacție specială din piața deal, în valoare de aproximativ 615.000 de lei.

Creștere de 10% pe acțiunile Turbomecanica pe fondul unei majorări cu 138% a profitului net

Piața a fost catalizată și de emitenți neobișnuiți în topul rulajelor. Astfel, titlurile Turbomecanica (TBM) au crescut cu 10,92%, până la prețul de 0,3150 lei/acțiune în ziua în care compania a comunicat rezultatele la 9 luni. Compania a obținut un profit net de 17,87 milioane lei, cu 138,58% mai mare decât cel din primele 3 trimestre ale anului precedent. În același interval, veniturile s-au majorau cu 61,87%, la 73,54 milioane lei, de la 45,43 milioane lei.

Emitenți noi la BVB

Cealaltă vedetă insolită a pieței a fost Transilvania Broker de Asigurare (TBK), la prima zi în ringul bursier. Compania care a închis o ofertă în valoare de 9,03 milioane lei (1,96 milioane euro) săptămâna trecută a intrat în piață la un un nivel cu numai 0,10% sub prețul operațiunii de piață de listate, respectiv la prețul de 14,40 lei/acțiune. Au fost schimbate în piață un număr de aproximativ 44.000 de titluri, reprezentând 7,14% din cele 625.000 de acțiuni puse în vânzare, echivalentul a 25% din capitalul social. Rulajul a fost de 640.000 de lei pe o companie care are planuri de expansiune pe o piață unde este loc de fuziuni și achiziții. „Sunt în piață oportunități de preluare. Nu o să ratăm niciuna dintre ele”, a declarat Gabriel Login, unul dintre acționarii majoritari, la evenimentul organizat la BVB legat de listarea companiei la deschiderea sesiunii de tranzacționare.

Cealaltă listare a perioadei, cea a Sphera Franchise Group (SFG), deținătorul lanțurilor de alimentație publică Pizza Hut și KFC, a fost la ultima zi a perioadei de subscriere. Pe tranșa de retail, sistemul bursei procesat numai 485 de ordine pentru 1,11 milioane acțiuni, reprezentând cu puțin peste 75% din pachetul de 1,47 milioane de acțiuni pus în vânzare pentru investitorii individuali. Informații obținute de Profit.ro indică o subscriere integrală a tranșei instituționalilor încă de marți.

Slăbiciune pe FP, SIF-uri și acțiunile Digi

Sesiunea bursieră a fost puțin interesantă pe segmentul fondurilor închise, cu indicele financiar BET-FI în staționare la nivelul de 36.728,96 puncte și cu tranzacții mici. Fondul Proprietatea (FP) abia a cumulat schimburi în valoare de 1,27 milioane lei într-o sesiune în care cotația s-a depreciat cu 0,47%, până la prețul de 0,8410 lei/acțiune. Pe segmentul SIF, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au urcat cu 0,50%, până la prețul de 2,01 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 911.000 de lei.

Titlurile Digi Communications (DIGI) demonstrează slăbiciune, staționând pe nivelul de preț de 37,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,04 milioane lei. Reperul este cu 7,50% mai jos decât prețul ofertei de listare de 40,00 lei/acțiune care a adus emitentul la cota BVB în luna mai a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
romgaz
sphera
banca transilvania
transilvania broker
turbomecanica
brd