Bursa românească dă semnal că vrea din nou în sus. Slabă susținere din piețele externe

Bursa românească dă semnal că vrea din nou în sus. Slabă susținere din piețele externe
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 nov 2018

Indicii principali de la BVB au avut un impuls pozitiv, trași în sus de aprecierile mai consistente ale acțiunilor OMV Petrom, BRD și Transelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o o ușoară corecție și o etapă de impas, investitorii la Bursa de Valori București au dat semnalul că ar dori o continuare a mișcării pozitive începută în iulie, în condițiile în care nici indicatorii tehnici nu s-au deteriorat iremediabil în timpul ultimului puseu descedent.

Într-o zi fără tranzacții speciale pe piața deal, rulajul peței de acțiuni a fost de numai 28,81 milioane lei (6,18 milioane euro), cu 28,56% sub valoarea medie zilnică de tranzacționare de 40,33 milioane lei (8,67 milioane euro) din primele 9 luni ale acestui an, însă distribuția mai extinsă a acestor volume dau un plus de credibilitate antrenării la cumpărare de astăzi.

Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,63%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,69%, până la nivelul de 8.573,96 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele încearcă să reia mișcarea crescătoare după ce a găst repere de suport în zona mediilor mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) și de 55 de zile (EMA55).

Bursa românească dă semnal că vrea din nou în sus. Slabă susținere din piețele externe

Din piețele financiare internaționale încă este vânt potrivnic. Astăzi, indicii cei mai importanți din Europa au consemnat deprecieri: -0,37% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,27% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,24% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,40% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,42% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,01% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,07% pentru indicele PX de la Praga.

Cele 2 acțiuni preferate tradițional de investitorii instituționali străini în etapa „boom”-ului bursier din deceniul trecut – companii de dimensiuni mari și aparținând unor grupuri occidentale – cele ale OMV Petrom (SNP) și BRD Groupe Société Générale (BRD) au fost motoarele avansului de astăzi. Astfel, titlurile celei mai importante companii petroliere românești au crescut cu 1,52%, până la prețul de 0,3665 lei/acțiune, pe cele mai mari transferuri ale zilei, de 7,97 milioane lei.

Titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 1,62%, până la prețul de 13,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,48 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), s-a corectat cu 0,43%, până la prețul de 2,3300 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,13 milioane lei.

 Fondul Proprietatea, câștig de peste 1 miliard de lei la 10 luni. Profituri nete agregate de aproape 300 milioane lei și pentru SIF-uri CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea, câștig de peste 1 miliard de lei la 10 luni. Profituri nete agregate de aproape 300 milioane lei și pentru SIF-uri

Tendința pozitivă a fost marcată de saltul de 4,19% al titlurilor Transelectrica (TEL), până la prețul de 23,65 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,63 milioane lei. Prn contrast, la același capitol energetic, al cărui indice sectorial a avut un avans de 0,63%, în linie cu media pieței, titlurile Electrica (EL) au coborât cu 0,18%, până la prețul de 11,10 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,77 milioane lei.

A supraperformat pieței, cu o închidere cu 0,99% peste referință, la nivelul de 36.443,54 de puncte, indicele financiar BET-FI. Cel mai lichid emitent din structura sa, cu transferuri de 1,48 milioane lei, SIF Banat Crișana (SIF1), a avut o sesune de staționare, prețul final fiind de 2,2900 lei/acțiune. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 1,18%, până la prețul de 0,9450 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,04 milioane lei.

Pentru a 2-a zi consecutivă, titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au adunat transferuri peste media obișnuită a acestui emitent, de 1,48 milioane lei, într-o zi în care cotația a pierdut 1,80%, până la prețul de 21,80 lei/acțiune, unul cu un sfert mai coborât decât cel al ofertei publice de listare derulată în toamna anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
electrica
transelectrica