Bursa se implică mai mult în a ajuta companiile să acceseze finanțare prin AeRO

Bursa se implică mai mult în a ajuta companiile să acceseze finanțare prin AeRO
scris 12 apr 2016

Directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, anunță la Profit.ro că instituția se va implica mai activ alături de intermediari în selecția și procesul de listare a companiilor pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO.

Bursa de Valori București (BVB) se va lansa în ceva despre care însuși conducătorul executiv, polonezul Ludwik Sobolewski, spune că este un "experiment". Operatorul de piață se va implica mai activ pentru țintirea companiilor și sprijinirea acestora să atragă finanțare prin accesarea pieței AeRO, lansată anul trecut.

Este mișcarea pe care BVB o face în contextul în care nivelul la care până acum intermediarii s-au implicat nu a dat rezultatele așteptate.

Diagnosticul de la care pleacă Bursa în acest drum, alături de consultanții autorizați, este acela că România are firme mici, însă nu are și investitori, cea de-a doua parte în ecuație. Declarațiile lui Sobolewski pentru Profit.ro sunt noi în ceea ce privește implicarea viitoare a BVB, însă poziția potrivit căreia în România nu sunt investitori de portofoliu este o remarcă mai veche. Aceasta a fost enunțată și la Forumul pentru Investitorii Individuali de la jumătatea lunii trecute.

Atunci a fost contrazis de președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC), Laviniu Beze, care spunea că inexistența cererii nu este o demonstrație a faptului că nu sunt investitori, ci că solicitările firmelor care fac pasul spre euro nu sunt rezonabile din punctul de vedere al prețului de piață. Beze spunea pentru Profit.ro că sunt "petarde de evaluări" cele care țin departe investitorii de plasamentele pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei.

CITEȘTE ȘI Segmentare pe piața AeRO: 23 de companii vor trece la compania Premium

Chestiunea evaluărilor nu este adusă în discuție de Sobolewski, deși spune că societățile care deja au fost aduse în piață nu au oferit investitorilor, care au intrat în faza pre-listare, posibilitatea de a obține câștiguri. "A fost principala deficiență", întărește directorul BVB, care spune că aceasta a împiedicat formarea unei comunități a investitorilor pe piața AeRO.

Intermediarii nu au format baza de nucleul de investitori

Bursa, la relansarea proiectului, s-a bazat pe angajamentul consultanților autorizați și faptul că aceștia vor găsi o nouă clientelă, pe activismul antreprenorilor, pe reglementările bune și pe marketingul și patronajul BVB că vor fi suficiente pentru dezvoltarea segmentului AeRO. Descoperă, însă, acum că nu a fost suficient. Intermediarii nu au identificat "baza de clienți" cu surse de venit și doritori să investească în proiecte de risc ridicat, iar aceasta este cea mai slabă verigă în ecosistemul AeRO.

Bursa s-a lansat într-o campanie fără precedent de educație și promovare a investițiilor și instrumentelor financiare în rândul clienților de retail. Aceasta poate asigura o majorare a interesului și pentru sistemul alternativ de tranzacționare, însă instituția încă manifestă prudență. "Nu vrem să împingem oamenii să-și pună banii în proiecte cu risc ridicat și lichiditate scăzută, chiar dacă sunt promițătoare", a declarat Sobolewski.

AeRO, o încercare temerară pentru o piață periferică

Impactul marilor povești de succes este încă la câțiva ani distanță, iar aceasta pune la încercare un proiect de dezvoltare a unui sistem alternativ de tranzacționare într-o piață de frontieră. Platforme de acest tip au succes în piețe dezvoltate și doar două exemple favorabile vin din piețele emergente: Brazilia și Polonia cu New Connect. ATS-urile funcșionează într-un climat unde există o cultură pentru invetsițiile de equity și o baze largi de investitori de portofoliu.

"România este deja un caz excepțional de pozitiv deoarece are o piață alternativă pentru companiile aflate în stadiu incipient și care - chiar și cu mici neajunsuri, este o construcție mult mai utilă decât în alte piețe emergente sau economii dezvoltate", spune Sobolewski, care, înainte de a veni în România, a condus și Bursa de la Varșovia, piața de capital cu cea mai bună dinamică din regiune.

Cât de pregătiți sunt românii de cazurile în care pierzi toți banii?

Cât de vătămătoare pot fi cazurile în care investitorii își pierd toți banii investiți într-o firmă listată pe AeRO?, l-am întrebat pe directorul Bursei. Este ceva ce ține exact de cultura pentru investițiile în equities, ne răspunde. Investitorii educați sunt cei care înțeleg că viața este plină de oportunități, șanse, eșecuri și dezamăgiri. Totul este despre randamente, câștiguri și riscuri care uneori se materializează. "Atât timp cât nu avem o clasă largă de oameni care să gândească și să perceapă financiarele în acest mod, orice eveniment negativ izolat este susceptibil să submineze încrederea", a conchis Sobolewski.

Eșec pe piața AeRO: O firmă intră în insolvență la trei luni de la listare CITEȘTE ȘI Eșec pe piața AeRO: O firmă intră în insolvență la trei luni de la listare

Răspunsurile sale vin în contextul unui atac dur formulat în urmă cu aproape o lună de zile de Beze de la Asociația Investitorilor afirma că directorul BVB "pompează petarde", respectiv listările companiilor mici de pe piața AeRO, care vin la niște multiplii ridicoli, de unde investitorii nu pot decât să piardă bani. În opinia acestuia, declarațiile directorului ar trăda faptul că acesta nu se pricepe la bursă.

Beze afirma că investitorii care sunt pe banii lor cuantifică mult mai bine oportunitățile și riscurile și înțeleg că nu pot intra în acționariatul unor companii cu indicatorul PER (care măsoară prețul acțiunii raportat la câștiguri) de 50 sau chiar fără profit. El afirma că cel mult pot fi atrași oameni care nu sunt familiari cu evaluările companiilor și cu ceea ce înseamnă investițiile, dar acest lucru și virtualele pierderi ar induce pericole încă și mai mari pentru sănătatea pe termen lung a Bursei.

viewscnt
Afla mai multe despre
aero
ludwik sobolewski
bursa
bvb
aipc
laviniu beze