BVB are un nou Consiliu de Administrație

BVB are un nou Consiliu de Administrație
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 dec 2015

După erori tehnice de preluare a voturilor și o numărătoare anevoioasă, a fost ales noul CA al Bursei care la o primă vedere dă câștig de cauză tot "grupului băncilor".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Două ore de procedură a votului și alte trei ore de numărătoare a opțiunilor acționarilor au izbutit să scoată o nouă componență a Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Membrii acestuia vor fi Otto Naegeli, din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a primit 6,58 milioane de voturi, Robert Pană din partea Swiss Capital (6,43 milioane voturi), Dan Paul de la Asociația Brokerilor (5,69 milioane voturi), Cristian Micu de la NBG Securities (5,61 milioane voturi), Lucian Anghel, din partea BCR Pensii și președinte în precedentul mandat, cu 4,73 milioane voturi, Valerian Ionescu din partea BCR (4,56 milioane voturi), brokerul independent Gabriel Marica (4,46 milioane voturi), Octavian Molnar de la IFB Finwest (4,43 milioane voturi) și fostul lucrător al reglementatorului pieței Radu Toia, cu 4,38 milioane voturi, venite în cea mai mare parte din partea SIF-urilor.

Primul sub listă a fost Adrian Pompei Lupșan, cu 2,18 milioane voturi, membru al fostului CA. Aparent, câștig de cauză în această Adunare Generală a Acționarilor o are așa-numitul grup al băncilor, în detrimentul părții de acționari grupate în jurul lui Dan Paul, au declarat pentru Profit.ro, surse din piață, la o interpretare "la cald" a votului.

Votul pentru președintele CA este următorul pe ordinea de zi și se desfășoară la această oră. Cvorumul este de 64%.

O parte din acționari au decis să plece, după prelungirea procedurilor legate de votul pentru CA. Printre aceștia a fost președintele SIF Oltenia (SIF5) Tudor Ciurezu, care și-a anunțat plecarea și a solicitat verificarea ulterioară a cvorumului.

Supărarea este mare. "La Electrica astăzi tot vot cumulativ a fost la AGA și s-a încheiat totul în 15 minute", spune un investitor. O altă participantă este contrariată: "Așa ceva nu cred că s-a întâmplat vreodată la o AGA unei societăți listate."
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
bvb
brokeri
banci
lucian anghel
dan paul
swiss capital
berd
bcr