Ce tranzacții s-au făcut pe bursă la final de an 2015

Ce tranzacții s-au făcut pe bursă la final de an 2015
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 5 ian 2016

Vânzările de peste 10 milioane euro de acțiuni OMV Petrom ale fondului pentru piețe de frontieră al Franklin Templeton au fost cele mai importante tranzacții derulate de persoanele inițiate la final de an. SIF Moldova a mai înstrăinat pachete de acțiuni Banca Transilvania în valoare de 7,2 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pierderile marcate pe deținerea sa la OMV Petrom (SNP) de unul din fondurile companiei care are în administrare Fondul Proprietatea (FP) reprezintă cele mai importante mișcări de portofolii la finalul anului 2014 pe Bursa de Valori București. Templeton Frontier Markets Equity Fund, fondul cu plasamente pe piețele bursiere periferice al companiei financiare americane Franklin Templeton, a înstrăinat în perioada 22-28 decembrie 2014 un număr de 154,61 milioane acțiuni OMV Petrom, reprezentând 0,27% din capitalul social al societății, pentru care a încasat 46,68 milioane de lei.

Cea mai mare parte a tranzacțiilor, echivalentul a 19,64 milioane lei, au fost realizate pe 22 decembrie, însă și pe 28 decembrie, între Sărbători, au fost transferate acțiuni în valoare de 12,67 milioane lei. Este o accelerare a unei ieșiri de anul trecut, care a avut un prim vârf la sfârșitul lunii aprilie, când Franklin Templeton a lichidat 36,7 miilioane de acțiuni ale celei mai importante companii petroliere românești. În noiembrie, fondul a mai vândut 15,78 milioane acțiuni cu simbolul SNP, pentru 4,96 milioane lei.

Sunt vânzări în pierdere. La prețul de 0,3 lei/acțiune, la care sunt raportate cea mai mare parte a tranzacțiilor, impactul negativ asupra portofoliului este de peste 20%, dacă luăm în calcul raportările achizițiilor de acum trei ani. Astfel, Franklin Templeton realizase cumpărări importante, de peste 10 milioane de lei, în intervalul mai-iunie 2012, la prețuri între 0,35 lei/acțiune și 0,4 lei/acțiune, pentru care pierderile marcate acum sunt de aproximativ 15%.

În noiembrie 2012, ei și-au mărit expunerea, cumpărând 5,37% din oferta prin care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a ieșit din acționariatul OMV Petrom. Achiziția s-a ridicat la 20,7 milioane de lei (4,6 milioane euro), reprezentând 0,87% din acțiunile companiei petroliere. Cum prețul ieșirii din acționariat a BERD a fost de 0,42 lei/acțiune, vânzările de acum reprezintă pierderi de 28,57%.

Grupul de firme care are în administrare și Fondul Proprietatea nu este singurul vânzător de acțiuni ale OMV Petrom, companie care în trimestrul III al anului trecut a raportat pierderi de 46 milioane lei, față de un câștig de 691 milioane lei în T2 2015 și de peste 1 miliard de lei în trimestrul corespunzător din 2014. Fondul suveran al Norvegiei, gestionat de banca centrală din această țară, a vândut acțiuni SNP în valoare de 3,05 milioane lei în același interval și prin aceiași intermediari ca cei ai fondului de frontieră al Franklin Templeton, respectiv Raiffeisen Bank și BRD - Groupe Societe Generale.

SIF Moldova marchează profit pe pachete deținute la Banca Transilvania

Tot o vânzare este și a doua tranzacție ca mărime raportată de o persoană inițiată. SIF Moldova (SIF2) a vândut 2,94 milioane de acțiuni Banca Transilvania (TLV) pentru 7,23 milioane lei. La prețurile de vânzare, raportate a fi între 2,43 lei/acțiune și 2,48 lei/acțiune, aceasta reprezintă o marcare parțială de profit pentru expunerea sa reprezentând aproximativ 8% din capitalul social al băncii. Participația de peste 130 milioane euro este și cea mai mare din portofoliul SIF Moldova. De fapt, vânzările derulate în toamna acestui an chiar au fost justificate de managementul societății de faptul că deținerea la Banca Transilvania nu ar trebui să depășească un nivel de 40% din activele SIF2.

Cumpărări cu banii de un Logan pentru SIF Oltenia

O activitate de tranzacționare pe final de an a schițat și SIF Oltenia (SIF5), însă a fost vorba numai de majorări marginale ale unor dețineri. Astfel, prin SSIF Voltinvest, SIF Oltenia a cumpărat pe data de 30 decembrie, ultima în care s-au mai realizat schimburi la BVB, pachete de acțiuni la firmele Argus Constanța (UARG), Electromagnetica București (ELMA) și Șantierul Naval Orșova (SNO), în valoare totală depășind doar cu puțin 44.000 lei.

Tranzacție de peste un milion de lei pe Romcarbon

Dintre tranzacțiile raportate de persoanele inițiate la finalul anului 2014 mai reținem schimbul cu 10 milioane de acțiuni Romcarbon Buzău (ROCE). Astfel, Romanian Investment Fund (RIF), fond înregistrat în Cipru cu plasamente pe Bursa de la București, a înstrăinat la pachetul la prețul de 0,119 lei/acțiune - ceea ce ridică valoarea schimbului la 1,19 milioane lei - către Braiconf SA. Schimbul a fost intermediat în data de 28 decembrie de Swiss Capital și Raiffeisen Bank.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
omv petrom
sif moldova
banca transilvania
romcarbon
sif oltenia
norvegia
berd