Tranzacția prin care Cemacon SA, parte din Grupul Pavăl Holding, preia compania Euro Cărămida SA a fost finalizată.
Tranzacția presupune asumarea de către Cemacon a unui cost total de 30 de milioane de euro, reprezentat de valoarea operațiunii și investițiile estimate pentru următorii doi ani.
Ca urmare a finalizării achiziției, Cemacon își propune să accelereze planurile de creștere atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Societatea Euro Cărămida, activă pe piața producătorilor de blocuri ceramice pentru construcții, are sediul în judetul Bihor.
Cemacon este controlată în proporție de 94,96% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial.
În primul trimestru al anului, Cemacon Zalău și-a redus cifra de afaceri brută cu 13,78%, la 52,88 milioane lei, de la 61,33 milioane lei în perioada similară a anului trecut, iar în aceeași perioadă câștigul pretaxare EBITDA a coborât cu 31,90%, la 16,71 milioane lei, de la 24,54 milioane lei.
Producătorul de materiale de construcții a realizat în primul trimestru venituri din vânzări de 47,22 milioane lei, cu 18,29% mai mici decât cele de 57,79 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Este prima tendință negativă într-un ciclu multianual de creștere.
„Traversăm o perioadă de recul temporar a pieței imobiliare, dar asistăm la o scădere a inflației și la continuarea creșterii economice, prin urmare ne așteptăm ca investițiile în proiecte rezidențiale să fie relansate, iar cererea de materiale de construcții să crească”, spunea directorul general Daniel Sologon în raportarea trimestrială.
Cheltuielile cu materiile prime au fost de 9,05 milioane lei, în scădere cu 0,11% față de 9,06 milioane lei la T1 2022, în timp ce cheltuielile cu personalul au crescut cu 24,31%, la 10,33 milioane lei, de la 8,31 milioane lei.
Astfel, compania a obținut un rezultat net global de 12,78 milioane lei, în scădere cu 22,64% de la 16,52 milioane lei în primele 3 luni din 2022. Pe întreg anul trecut profitul net a fost de 69,85 milioane lei.