De ce a fost retrasă oferta de răscumpărare de la FP

De ce a fost retrasă oferta de răscumpărare de la FP
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 ian 2016

Managerul Fondului Proprietatea Greg Konieczny spune că în actualul context de piață marcat de volatilitate, decizia investitorilor este mai dificilă dacă să participe sau nu la o ofertă. Acum au mai mult sens răscumpărările din piața reglementată pentru a stabiliza cotația, iar un management prudent al cash-ului se impune în piețe volatile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Două zile de scădere la acest început de săptămână pentru acțiunile Fondului Proprietatea (FP), în contextul în care societatea cu cea mai bună lichiditate de la cota Bursei de Valori București a anunțat luni la prima oră retragerea de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a documentației pentru derularea unei oferte de accelerare a programului de răscumpărări aprobat de acționari.

Dezamăgire în piață, unde, după vânzarea din octombrie de la Romgaz, investitorii mizau că o mare parte a sumei de 456 milioane lei (117,14 milioane dolari) dobândită de Fond va fi utilizată în cadrul unei oferte de răscumpărare după modelul celor derulate în toamna anului 2013 și la sfârșitul lui 2014.

Greg Konieczny, managerul Fondului din partea companiei de administrare Franklin Templeton explică pentru piață decizia luată de management. În esență, este vorba despre contextul actual al piețelor financiare internaționale, marcat de oscilații puternice și scăderi, șoc ce s-a transmis și asupra cotațiilor de la Bursa de Valori București.

Fondul Proprietatea, la cinci ani de la listare. O poveste despre răscumpărări CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea, la cinci ani de la listare. O poveste despre răscumpărări

"Trebuie să fim cu mare băgare de seamă față de condițiile de piață", a declarat Konieczny, pentru Profit.ro. Volatilitatea de piață a crescut, iar în piețele emergente sau de frontieră (cum este cea românească), cotațiile pot urca sau coborî cu 5% într-o singură zi. Nu este mediul propice pentru derularea unei oferte. Când aceasta se anunță, piața ar trebui să fie stabilă pentru mai mult de o lună; altminteri, decizia investitorilor este mult mai dificilă dacă să participe sau nu și cum să interpreteze prețul licitației, spune managerul FP.

De la începutul anului și fluctuațiile de la BVB au fost puternice. Astfel, indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, a suferit în 5 ședințe scăderi de cel puțin 1,50%, în timp ce în trei sesiuni de tranzacționare au fost aprecieri de peste 1,50%. Acțiunile cu simbolul FP au avut ele însele oscilații importante. În nu mai puțin de 6 ședințe scăderile au fost de peste 2%, în timp ce în două zile de tranzacționare cotația a urcat cu peste 2%.

Management prudent al cash-ului

În acest context de piață volatilă, are mai mult sens ca răscumpărările să fie realizate în piața reglementată pentru stabilizarea cotației, spune Konieczny. Acestea ar urma să fie reluate mâine, conform anunțului emitentului publicat pe portalul Bursei, luni dimineață, în care se comunica retragerea ofertei.

În plus, "în aceste piețe volatile trebuie să fim foarte prudenți în termeni de management al cash-ului", spune managerul FP, adăugând că nu este momentul să pună la bătaie fonduri.

Banii obținuți din vânzarea titlurilor Romgaz ar trebui utilizați cu atenție, spun și observatori din piață, cu atât mai mult cu cât s-ar putea să fie ultimii. Un investitor prezent la evenimentul de ieri, în care Fondul Proprietatea și-a aniversat 5 ani de prezență la cota Bursei, menționa această problemă. OMV Petrom ar urma să nu repartizeze nimic spre acționari în această vară, având în vedere anul finanicar 2015 care a fost prost, iar multe dintre pachetele mari, care au asigurat dividende Fondului în anii trecuți, au fost între timp înstrăinate. "De unde o să mai aibă cash? O să vândă Romgaz?! La prețurile astea?! Sau o să vândă acțiuni OMV Petrom?!", spunea investitorul.

Care este rolul ASF?

Conform lui Konieczny decizia de suspendarea a ofertei aparține exclusiv managementului și nu rezultă în urma unor consultări cu acționari semnificativi ai Fondului. De asemenea, el spune că nu are legătură nici cu o posibilă respingere a documentației de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

O comunicare a supraveghetorului pieței de vineri potrivit căreia Consiliul ASF ar fi aprobat solicitarea FP, urmată de infirmarea la numai două ore și jumătate a informației, a lăsat nedumerire în piață. Retragerea la prima oră luni dimineața a ofertei de către FP s-a constituit într-o secvență care, pentru cine privește lucrurile din afară, poate lăsa loc unor suspiciuni privind o posibilă poziție negativă din partea Autorității.

Reprezentanții Fondului cu care am vorbit ieri, dar și un oficial al ASF, ne-au spus, însă, că episodul de vineri a fost numai o eroare de comunicare, resorturile anulării ofertei fiind contextul de piață punctat de Konieczny. Motivațiile de suspendare a ofertei enunțate de acesta au deplin sens din punctul de vedere al pieței, însă amintim că scăderea cea mai mare, de peste 5% pe indicele BET, a survenit în ziua de luni 18 ianuarie, cu o săptămână înainte de retragerea documentației de la ASF. Patru zile care au urmat acestei sesiuni în care și titlurile FP au suferit o scădere de 3,30%, Fondul a menținut solicitarea și retragerea ei survine după câteva sesiuni de stabilizare, cu o închidere pozitivă a indicelui BET săptămâna trecută.

ASF revine după două ore: de fapt, încă nu a fost aprobată documentația pentru oferta FP CITEȘTE ȘI ASF revine după două ore: de fapt, încă nu a fost aprobată documentația pentru oferta FP

Un aviz din data de 7 ianuarie a Autorității de Supraveghere Financiară a arătat o rezervă a instituției față de politica programelor de răscumpărare a Fondului Proprietatea (FP), manangementului stabilindu-i-se în respectivul document obligația de a informa investitorii cu privire la rezultatul programelor de răscumpărare în ceea ce privește reducerea discount-ului față de VUAN, precum și prezentarea unor soluții alternative, respectiv reinvestirea fondurilor obținute.

Această notificare a ASF putea fi interpretată ca o imixtiunii a supraveghetorului pieței în probleme care țin de management și asupra cărora nu sunt în măsură să se pronunțe decât acționarii. Ulterior, vicepreședintele Autorității, Mircea Ursache, a revenit cu o intervenție pe care Konieczny o consideră clară că ASF nu vrea să interfereze cu treaba administratorului de fond. Interlocutorul nostru s-a declarat surprins de conținutul respectivului aviz întrucât managementul a documentat și prezentat detaliat investitorilor strategia investițională.

Poștalionul ofertei risca să nu ajungă la Londra

O altă explicație pentru retragerea ofertei există în piață. Surse din mediul bursier au declarat pentru Profit.ro că oferta a fost anulată pentru că, în contextul actual de piață, nu se putea cuantifica pe ce participare se contează. Astfel, este posibil ca unii dintre investitorii care dețin acțiuni prin intermediul certificatelor de depozit (GDR) pe Specialist Market Fund de la Londra să fi omis să participe. Aceasta ar fi creat condițiile schimbării raportului de distribuire a acțiunilor între cele două piețe, care prevede ca la București să fie cel puțin două treimi dintre titluri.

Conform ultimei raportări privind structura deținerilor pentru 31 decembrie, Bank of New York Mellon, custodele titlurilor FP în baza cărora s-au emis certificatele de depozit (GDR) tranzacționate la Londra, era înregistrat cu un procentaj de 32,98% din capitalul social subscris.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
greg konieczny
asf
mircea ursache
bvb
oferta