Eșec pe piața AeRO: O firmă intră în insolvență la trei luni de la listare

Eșec pe piața AeRO: O firmă intră în insolvență la trei luni de la listare

Reprezentanții Chronos Curier în ziua listării, alături de directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 sep 2015

Chronos Capital, firmă listat pe sistemul alternativ de tranzacționatre de la BVB la sfârșitul lui iunie a deschis procedura de insolvență. "Suntem în reorganizare. Nu s-a oprit activitatea, nu intrăm în faliment", spune acționarul majoritar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lansată în luna februarie a acestui an de Bursa de Valori București, piața AeRO destinată start-up-urilor și IMM-urilor are deja o primă sincopă. Un emitent abia listat în urmă cu trei luni de zile pe acest sistem alternativ de tranzacționare a deschis procedura de insolvență aplicabilă societăților cu răspundere limitată. Chronos Curier, companie de servicii de curierat cu cifră de afaceri de 6,55 milioane lei în primul semestru al acestui an, a comunicat pe portalul BVB că pe 23 septembrie s-a deschis procesul de fond pentru insolvență. "Este o reorganizare. Nu s-a oprit activitatea, nu intrăm în faliment. Firma merge mai departe", a declarat, pentru Profit.ro, acționarul majoritar al companiei, Andrei Marinescu.

Conform precizărilor sale, intrarea în insolvență a fost cerută de societate și nu de terți creditori. Datoriile plătibile în termen de un an se ridică la 3,74 milioane lei, conform ultimului bilanț al firmei remis BVB. Presupunem că societatea a furnizat, prin raportul întocmit de intermediarul operațiunii, BT Securities, toate datele către investitori. În raportul semestrial afișa încă un rezultat net al exercițiului de 78.341 lei. A apărut ceva neprevăzut? "Da", răspunde Marinescu, fără să detalieze însă natura acestor elemente noi. "Dacă aș vorbi acum, ar lua foc toată piața de capital", a mai spus acționarul majoritar.

Firma s-a listat la un interval de numai două luni de zile după accesarea pieței AeRO de către competitorul în servicii de curierat Sameday Courier (SDAY). „Suntem mândri să vedem listarea Chronos Curier pe AeRO, pentru că este vorba de oportunități de finanțare, perspectiva de afaceri, vizibilitate, dar și curaj de a îndrăzni către mai mult și către cel mai eficient mod de finanțare pe termen lung al unei afaceri, bursa de valori", declara la deschiderea ședinței de tranzacționare din 22 iunie directorul general al Bursei, Ludwik Sobolewski, potrivit Ziua Cargo.

De la listare până în prezent, pe simbolul CHR s-au realizat transferuri cu puțin sub 18.500 de lei, cea mai mare parte a acestora, respectiv 11.653,67 lei, consemnându-se în ziua de 23 iunie, a doua zi de prezență a lor la cota AeRO. Ce transmite pieței fondatorul Chronos Curier: "Pentru cei care au cumpărat: să fie liniștiți; pentru ceilalți: no comment."
 

viewscnt
Afla mai multe despre
aero
bvb
ludwik sobolewski
listare
bt securities