A 2-a zi de tranzacționare a săptămânii a fost dominată de vânzători pe marile burse ale lumii, în contextul închiderii conductei care scoate petrolul saudit la Marea Roșie și a unui val de scepticism față de perspectivele de monetizare a inteligenței artificiale.
La New York Stock Exchange, indicele Dow Jones Industrial Average a testat valori sub pragul de 52.000 de puncte, în timp ce la Frankfurt indicele german DAX40 a atins intraday cele mai coborâte valori ale ultimelor 6 săptămâni.
Este contextul în care și la BVB sesiunea a fost de corecții. Indicele compozit BET-XT a pierdut 0,89%, indicele de energie BET-NG s-a depreciat cu 0,80% și indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 0,97% și a atins cele mai joase niveluri de la sfârșitul lunii iunie până în prezent.
Rulajul de 82,33 milioane lei (15,64 milioane euro) a fost unul bun, însă concentrat în proporție de peste jumătate de cele mai tranzacționate 2 acțiuni, care fiecare au însumat schimburi de peste 20 milioane lei și care au avut închideri divergente: -1,56%, până la prețul de 34,00 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), și +1,31%, până la prețul de 1,2350 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).
Pe a 3-a activitate a zilei, de 7,65 milioane lei, titlurile Romgaz (SNG) s-au corectat agresiv, cu 3,89%, până la prețul de 15,80 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a producătorului național de gaze naturale se ridică la 60,89 miliarde lei (11,57 miliarde euro).
Tot în sectorul de energie, titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au retras cu 0,68%, până la prețul de 175,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,61 milioane lei.
Interes a mai existat și pentru un pluton de 3 acțiuni care fiecare au depășit pragul unor transferuri de 2 milioane lei și care au avut mișcări de sens contrar: -1,08%, până la prețul de 55,00 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE), +0,87%, până la prețul de 58,20 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI) și -1,01%, până la prețul de 48,90 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL).
















