Indicele BET urcă, din nou, peste pragul de 7.000 de puncte. Insolvența RADET s-a resimțit și pe bursă

Indicele BET urcă, din nou, peste pragul de 7.000 de puncte. Insolvența RADET s-a resimțit și pe bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 21 sep 2016

La Bursa de Valori București am consemnat o sesiune pozitivă la capătul căreia indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,80%, până la nivelul de 7.036,36 puncte, piața românească fiind aproape cu jumătate de procent peste ultima valoare de închidere a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii de la Bursa de Valori București au scos, din nou, capul peste nivelul apei. Piața se află din nou la valori anuale pozitive, nivelul de închidere de azi al indicelui BET, al titlurilor blue-chip, fiind cu 0,45% deasupra reperului de 7.004,32 puncte de la 30 decembrie 2015. Este rezultatul unui avans de 0,80% pentru BET, în timp ce indicele compozit BET Plus a avut o dinamică apropiată, de 0,78%.

Este o tendință pozitivă imprimată de piețele financiare europene, al căror indice sintetic Euro Stoxx 50  s-a apreciat cu 0,58%, potrivit Bloomberg.  Dacă indicele FTSE100 de la Londra a urcat doar marginal peste referință (+0,06), indicii CAC40 de la Paris și DAX de la Frankfurt au crescut cu 0,48% și, respectiv, 0,41%. La nivel regional a fost o zi mai slabă, cu aprecieri de numai 0,16% pentru indicii WIG20 de la Varșovia și BUX de la Budapesta și un declin de 0,09% al indicelui PX de la Praga.

Cu toții suntem în întuneric, spune „vulturul” de la Fondul Proprietatea CITEȘTE ȘI Cu toții suntem în întuneric, spune „vulturul” de la Fondul Proprietatea

Motorul creșterilor de astăzi au fost titlurile Băncii Transilvania (TLV), cu o apreciere de 1,69%, până la prețul de 2,40 lei/acțiune, pe transferuri de 8,94 milioane lei. De altfel, activitatea de tranzacționare a fost concentrată pe titlurile celei mai lichide acțiuni bancare și cele ale Fondului Proprietatea (FP), care au însumat împreună schimburi de 18,62 milioane lei, reprezentând 70,83% din rulajul de 26,29 milioane lei (5,91 milioane euro) al pieței de acțiuni.

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 0,38%, până la prețul de 0,8020 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 9,68 milioane lei. Prin contrast cu Fondul, acțiunile SIF au avut o zi slabă, ceea ce a tras în jos indicele financiar BET-FI, care a coborât marginal, cu 0,03%, sub referință, închizând la nivelul de 29.232,04 puncte.

Insolvența RADET s-a resimțit și pe bursă

Prin contrast, indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,65%. Cel mai lichid emitent astăzi în componența sa, Romgaz Mediaș (SNG). s-a depreciat cu 0,84%, până la prețul de 23,75, în ziua în care Consiliului General al Municipiului București a votat pentru intrarea în insolvență a RADET. În noul context, scad șansele ELCEN București de a recupera creanțele istorice de 3,22 miliarde lei de la RADET, ceea ce pune în pericol și planul de eșalonare a datoriilor ELCEN către Romgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
romgaz
fondul proprietatea
banca transilvania
radet
elcen