O operațiune de răscumpărare inedită are votul acționarilor SIF Transilvania pentru a fi realizată în premieră pe piața de capital. Și o întrebare - "Cine e ASF?"

O operațiune de răscumpărare inedită are votul acționarilor SIF Transilvania pentru a fi realizată în premieră pe piața de capital. Și o întrebare - "Cine e ASF?"
scris 6 mar 2019

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la SIF Transilvania a votat în favoarea programului de răscumpărări pentru 7,5% din titlurile proprii, în care cea mai mare componentă este cea de schimb de acțiuni, prin care SIF-ul intenționează să cedeze pachetul majoritar la COMCM Constanța. Directorul Mihai Fercală neagă percepția conturată în piață că operațiunea de piață este rezultatul unei înțelegeri cu omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă, cu care se află în litigii și controverse publice de peste 7 ani: „Nu numai domnul Frățilă, teoretic, poate fi interesat de a schimba acțiunile pe care le deține.”

O operațiune de răscumpărare inedită, incluzând un schimb de valori mobiliare, are votul acționarilor pentru a fi realizată în premieră pe piața de capital. Oferta de buy-back a SIF Transilvania (SIF3) mai are nevoie doar de avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) după ce a fost aprobată la nivelul organizației.

În cazul în care aceasta va fi derulată, SIF-ul cu sediul în Brașov ar urma să înstrăineze pachetul majoritar deținut la societatea COMCM Constanța (CMCM), entitate care stă pe active imobiliare relevante în zona litoralului românesc.

În condițiile unui cvorum de 45,21% din totalul acțiunilor, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la SIF Transilvania a aprobat astăzi, cu 60,87% voturi „pentru” și 38,36% „împotrivă”, operațiunea de piață care este percepută ca rezultatul unei înțelegeri între șeful de 25 de ani al SIF-ului Mihai Fercală și adversarul său din ultimii 7 ani, omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă.

Fondul de 1 trilion de dolari al Norvegiei și-a majorat deținerile la companiile românești, dar a tăiat la jumătate expunerea pe titlurile de stat. Exit din acționariatul Transgaz CITEȘTE ȘI Fondul de 1 trilion de dolari al Norvegiei și-a majorat deținerile la companiile românești, dar a tăiat la jumătate expunerea pe titlurile de stat. Exit din acționariatul Transgaz

În contextul în care un acord prealabil ar lăsa loc interpretării că oferta de răscumpărare tratează diferențiat acționarii, directorul Fercală a negat în AGEA această variantă. „Nu poate trage nimeni nicio concluzie că Mihai Fercală a vrut să-i facă lui Constantin Frățilă o favoare”, a declarat el, amintind de certurile și litigiile în care s-au aflat în trecut. „Noi nu putem face nicio înțelegere absolut cu nimeni.”

Totuși, cei peste 100 de acționari prezenți la Adunare aveau sentimentul că sunt chemați exact pentru acest lucru, ca să voteze o operațiune care să îl scoată pe cale amiabilă din acționariat pe fostul arbitru de fotbal Frățilă și să se pună astfel capăt scandalului.

„E corect ce propun ei”, a afirmat într-o discuție cu Profit.ro unul dintre acționarii individuali. „Să plece Constanța și gata! Să nu se mai certe atâta...” Nu toți participanții înțeleg operațiunea de piață în subterfugiile ei, iar o serie de întrebări din AGEA arată că mulți acționari știau doar vag ce votează. Cineva a întrebat cine e ASF, iar un participant a întrebat dacă reducerea capitalului în urma răscumpărărilor va fi urmată și de reducerea personalului SIF.

Directorul Fercală pune confuzia din ultimul timp exact pe influența unor persoane „rău-voitoare”. „Cine vrea să facă scenarii și fabulații, poate să o facă. Investitorii serioși pe piața de capital nu țin cont de fabulațiile unor ziariști care se judecă cu SIF Transilvania pentru aberații afirmate în presă”, a declarat acesta cu privire la cineva din presa locală brașoveană.

GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români CITEȘTE ȘI GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români

Programul de răscumpărare votat de acționari va fi derulat pe o perioadă de 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al hotărârii AGEA, cel mai probabil începând de vineri. El va include o componentă de cash, în care SIF-ul va răscumpăra echivalentul a 1,5% din acțiunile societății contra numerar, în timp ce 6% din acțiunile societății ar urma să fie schimbat cu acțiuni COMCM Constanța.

Fercală a spus astăzi, în fața acționarilor, că, în primă fază, conducerea societății a analizat mai multe active dn portofoliu, incluzând pachetele de acțiuni la emitenți precum THR Marea Neagră (EFO), Banca Transilvania (TLV), BRD Groupe Société Générale (BRD) sau societăți din domeniul balneoclimateric. Finalmente s-a impus ideea că cel mai oportun este înstrăinarea pachetului de acțiuni la COMCM Constanța.

Firma constănțeană, explică Fercală, avea ca obiect de activitate producția de agregate de betoane din exploatarea unor careiere locale. Între timp, COMCM a pierdut concesiunile de la autoritățile locale și nici nu le-a înnoit. Astfel, concluzia SIF Transilvania este că acționarii firmei o pot valorifica doar în scop imobiliar înstrăinând-o către cei dispuși să construiască pe hectarele deținute „în buricul târgului” de societatea de unde a început disputa dintre Frățilă și SIF.

Șeful World Pensions Council: Prin fondurile de pensii, clasa de mijloc din România poate controla avuția țării. Nu este lăsată pe mâna lui George Soros sau Goldman Sachs CITEȘTE ȘI Șeful World Pensions Council: Prin fondurile de pensii, clasa de mijloc din România poate controla avuția țării. Nu este lăsată pe mâna lui George Soros sau Goldman Sachs

Acțiunile cu simbolul SIF3 s-au înscris pe o traiectorie ascendentă la acest început de an la Bursa de Valori București, ajungând în zona de 0,2500 lei/acțiune, fiind unele dintre puținele titluri de pe piața de capital românească ce se tranzacționează peste reperele de dinaintea publicării în ultima parte a lunii decembrie a ordonanței care include așa-numita „taxă pe lăcomie”.

„Volumele de tranzacționare au fost foarte, foarte mari de la publicarea convocatorului”, spune directorul Fercală  ce pune acest avans pe seama interesului suscitat de schimbul cu acțiuni COMCM și insistă că de acestea nu va fi interesat doar Frățilă. „Noi sperăm că – așa cum este COMCM astăzi – este o afacere tentantă pentru investitorii în imobiliare”, spune șeful SIF. „Nu știm dacă nu sunt alte firme care au obiect de activitate investiții imobiliare, din Constanța sau din alte părți, care au capacitatea să adune atâtea acțiuni SIF3 ca să participe la răscumpărare.”

Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu

Operațiunea de piață se mai poate opri la ASF. Primele obiecții ale Autorității au fost ridicate. Cea mai importantă, faptul că acțiunile COMCM Constanța sunt suspendate de la tranzacționare, a fost înlăturată astăzi. Bursa a ridicat suspendarea după dispunerea ASF, notificată în prealabil de conducerea COMCM și de acționarul majoritar al acesteia, SIF Transilvania. „ASF-ul nu mai are niciun temei legal pentru a bloca tranzacționarea firmei”, a afirmat Fercală în fața acționarilor.

Este acesta singurul impediment pentru un aviz favorabil. În piață încă există percepția că operațiunea se poate poticni la supraveghetorul pieței. „Aici trece, la ASF nu cred...”, spunea încă dinainte de vot un broker experimentat.

Întrebată de Profit.ro cum votează, o persoană prezentă la AGEA ezită: „Sunt de la avocați. Nu știu...” Se poate împotmoli oferta de răscumpărare la ASF? „În principiu, cred că da...”, răspunde.

Fercală mizează pe un succes și spune că el a luat din lege faptul că o răscumpărare se poate face cu cash, cu schimb de active sau poate fi o operațiune mixtă. „Doar n-am inventat eu...” Insistă că operațiunea este transparentă ș nu rezultatul unei înțelegeri prealabile cu Frățilă. „Noi nu dorim o astfel de înțelegere. Noi dorim ca oricine este interesat și are capacitatea să aducă intermediarului care se va ocupa de operațiune atâtea acțiuni încât să ia pachetul de la COMCM, poate să o facă.” Cine va veni până la final? „Că ăla poate să fie Frățilă... poate fi și el, că nu îi interzice nimeni”, admite directorul de la SIF Transilvania.

AGEA de astăzi a votat, de asemenea, cu 80,67% voturi „pentru” și 19,03% voturi „împotrivă” reducerea capitalului social cu 2,18 milioane lei prin anularea celor 21,84 milioane de acțiuni dobândite în programul de răscumpărare aprobat în de acționari în decembrie 2017.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sif transilvania
comcm constanta
asf
mihai fercala
constatin fratila