Oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea aduce bursei un nou maxim post-criză. Tranzacții sporite pe titlurile Băncii Transilvania și "jucărie" nouă pe piața obligațiunilor

Oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea aduce bursei un nou maxim post-criză. Tranzacții sporite pe titlurile Băncii Transilvania și "jucărie" nouă pe piața obligațiunilor

Sursa foto: G0d4ather / dreamstime.com

scris 22 ian 2020

Indicii principali de la BVB au câștigat o treime de procent într-o zi cu volume sporite pe principalii emitenți. Titlurile Fondul Proprietatea au ajuns la o nouă valoare-record, impulsionate de o ofertă de răscumpărare lansată la un preț cu 10% peste cotația de piață din momentul anunțului. SIstenul bursei a procesat și obligațiunile în valoare de 11,50 milioane lei ale companiei Norofert.

Bursa românească își continuă parcursul favorabil de la cumpăna dintre ani într-o aglomerare de conjucturi pozitive incluzând raliul pe noi maxime a acțiunilor americane, eliminarea așa-numitei „taxe pe lăcomie”, perspectiva ridicării pragurilor de deținere la SIF-uri și programe de răscumpărare derulate de mai mulți emitenți.

Tot o ofertă de buy-back a asigurat și povestea sesiunii de la jumătatea săptămânii de tranzacționare. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au explodat pe noi valori record, cu un salt de 1,99%, până la prețul de 1,2800 lei/acțiune într-o zi în care emitentul a anunțat că a primit avizul supraveghetorului ASF pentru derularea unei operațiuni de piață care vizează achiziția în perioada 29 ianuarie-4 martie a unui număr de 200 milioane de acțiuni proprii. Promovată la prețul de 1,3900 lei/acțiune, oferta intermediată de Swiss Capital ar urma să se ridice la 278,00 milioane lei (58,17 milioane euro) și a avut capacitatea de tractare în piața reglementată. Într-o sesiune în care Fondul a adunat schimburi de 9,76 milioane lei a fost atins intraday chiar și un maxim de 1,3100 lei/acțiune.

Bijuteria coroanei austriece a ruginit: doar 30% din producția OMV provine de la Petrom. Rating-ul grupului în scădere, în pofida unei producții record CITEȘTE ȘI Bijuteria coroanei austriece a ruginit: doar 30% din producția OMV provine de la Petrom. Rating-ul grupului în scădere, în pofida unei producții record

Cu procentaj important în indici, titlurile FP au adus creșteri pentru întreaga piață. Indicele financiar BET-FI a urcat cu 0,24%, până la nivelul de 51.891,09 puncte, surmontând ziua de corecții de pe segmentul SIF, indicele compozit BET Plus a câștigat 0,33%, iar indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,35%, până la un nou maxim al ultimlor peste 12 ani, de 10.131,77 de puncte. Așa cum Profit.ro a subliniat și în zilele precedente, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești este pe o tendință puternic ascendentă pe termen scurt, în care cotația este susținută de media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), așa cum se vede pe graficul atașat.

Oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea aduce bursei un nou maxim post-criză. Tranzacții sporite pe titlurile Băncii Transilvania și

Este o mișcare care se realizează pe volume sporite. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat și astăzi la 55,15 milioane lei (11,54 milioane euro), fiind asigurat în proporție de 57,76% de schimburile însumând 31,85 milioane lei pe titlurile Băncii Translvania (TLV), care s-au corectat până la prețul de 2,6150 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 13,64 miliarde lei (2,85 miliarde euro). Emitentul a devenit membru asociat al Asociației pentru Relația cu Investiorii la Bursă din România (ARIR), organizație care militează pentru o mai bună comunicare cu investitorii și pentru menținerea unor standarde înalte de guvernanță corporativă.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a crescut cu 1,01%, până la prețul de 16,06 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,43 milioane lei. Emitentul atrage interesul investitorilor străini în această etapă. Transferuri importante au fost intermediate inclsuiv de banca americană de investiții Merrill Lynch, mai puțin activă pe piața românească.

Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank pregătește în premieră obligațiuni de 10 milioane euro CITEȘTE ȘI Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank pregătește în premieră obligațiuni de 10 milioane euro

Ca și în celelate sesiuni de la începutul anului, sectorul energetic este lăsat în urmă. Indicele sectorial BET-NG a coborât cu 0,23%, tras în jos de scăderea cu 1,64% a titlurilor Transgaz Mediaș (TGN), până la prețul de 330,00 lei/acțiune, pe transferuri marginal peste reperul de 1 milion de lei. Profit.ro a prezentat contextul în care emitentul a reușit să șteargă în doar câreva săptămâni întreg câștigul din precedente 10 luni. La același capitol, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 4,75 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avansat cu 0,13%, până la prețul de 37,45 lei/acțiune.

Important pentru bursă, sistemul operatorului de piață a procesat tranzacția de 11,50 milioane lei care va aduce la în ring emisiunea de obligațiuni scadentă în anul 2025 a companiei Norofert din domeniul agro-tech. Plasamentul a fost realizat pentru un număr de 104 de investitori calificați.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
norofert
fondul proprietatea
romgaz
transgaz