Pe o bursă cu o retragere de un sfert de procent, acțiunile Firebyte Games au fost cele care au aprins ringul. Tranzacții semnificative și pe piața de obligațiuni

Pe o bursă cu o retragere de un sfert de procent, acțiunile Firebyte Games au fost cele care au aprins ringul. Tranzacții semnificative și pe piața de obligațiuni

Sursa foto: Ilkin Guliyev / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 6 apr 2021

Sesiunea de la BVB a adunat transferuri de peste 15 milioane de euro pe segmentele principale, vedeta principală a zilei fiind o companie nou-listată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce urmează să se întâmple pe piața de capital din România, în actualul context de pandemie, va fi anunțat la videoconferința Profit Piața de Capital.forum, organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Bursei de Valori București. Detalii pot fi văzute AICI

Indicii bursieri americani s-au menținut în zona maximelor, iar aceasta s-a reflectat și în climatul pozitiv de la BVB. Nu este vorba atât de dinamica indicilor, ce au avut o zi de repaos în elanul lor din maxime în maxime, cât la nivelul activității de tranzacționare. Astfel, rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 61,30 milioane lei (12,46 milioane euro), semnificativ peste media ultimilor ani.

Cea mai mare contribuție au avut-o titlurile companiei Firebyte Games (FRB), care au adunat schimburi de 10,51 milioane lei în prima zi de prezență pe piața AeRO. La prețul de închidere de 1,4100 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății specializată în dezvoltarea jocurilor pentru dispozitive mobile se situează la 49,66 milioane lei (10,10 milioane euro).

CONFIRMARE Bonas, afacere de familie clujeană lansată imediat după Revoluție, vine la bursă CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Bonas, afacere de familie clujeană lansată imediat după Revoluție, vine la bursă

BRK Financial Group (BRK), entitatea care a adus noul emitent în ringul bursier în calitate de acționar majoritar, a avut o zi de corecții în trendul de creștere parabolică a cotației din ultimele săptămâni. Titlurile casei de brokeraj clujene au suferit un recul de 6,44%, până la prețul de 0,3780 lei/acțiune, pe transferuri de 2,22 milioane lei.

Ședința a fost slabă sub aspectul dinamicii pentru piață în ansamblu și cele mai lichide simboluri. Pe tranzacții de 6,79 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au depreciat cu 0,30%, până la prețul de 33,30 lei/acțiune, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au corectat cu 1,13%, până la prețul de 1,7480 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,03 milioane lei, și în staționare au închis titlurile Băncii Transilvania (TLV) și OMV Petrom (SNP) pe tranzacții de 3,32 milioane lei și, respectiv 3,66 milioane lei.

ULTIMA ORĂ Romgaz a depus ofertă de cumpărare a ExxonMobil România. Intenție ca Romgaz să devină operator al concesiunii - surse CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Romgaz a depus ofertă de cumpărare a ExxonMobil România. Intenție ca Romgaz să devină operator al concesiunii - surse

Piața a fost slabă sub aspectul oscilațiilor indicilor: -0,24% pentru indicele financiar BET-FI care s-a stabilizat la nivelul de 48.391,54 puncte, +0,07% pentru indicele energetic BET-NG și -0,25% pentru indicii BET Plus și BET, ultimul cu închidere la nivelul de 11.245,00 puncte, unde se află în zona mediei mobile exponențiale de 5 zile (EMA5).

Pe o bursă cu o retragere de un sfert de procent, acțiunile Firebyte Games au fost cele care au aprins ringul. Tranzacții semnificative și pe piața de obligațiuni

Tot pe segmentul acțiuni, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au crescut cu 1,10%, până la prețul de 27,50 lei/acțiune, pe al 4-lea rulaj al zilei, de 3,58 milioane lei, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au avansat cu 0,12%, până la prețul de 0,8050 lei/acțiune, pe transferuri de 2,21 milioane lei, în timp ce reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Digi Communications (DIGI) care s-au depreciat cu 0,56%, până la prețul de 35,20 lei/acțiune, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) ce au stagnat la prețul de 15,82 lei/acțiune.

Pe piața de obligațiuni s-au realizat tranzacții de 13,55 milioane lei (2,75 milioane euro), cele mai multe pe titluri de stat denominate în euro, în echivalent 7,13 milioane lei și cu titluri emise de UniCredit Bank România, de 3,62 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
digi
firebyte