Producătorul semințelor și alunelor Elmas pregătește lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni

Producătorul semințelor și alunelor Elmas pregătește lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 19 oct 2020

Compania Golden Food Snacks, fabricant de chipsuri și pufuleți, deținută de grecul Konstantinos Mitzalis, pregătește lansarea pe bursă a unei noi emisiuni de obligațiuni, similar primei operațiuni de acest tip, lansate în vară, pentru echivalentul a circa 1 milion de euro și care a confirmat informațiile transmise anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În august, compania a vândut obligațiuni în valoare de 4,7 milioane lei prin intermediul BRK Financial Group. În premieră pentru piața românească, marca Elmas a constituit garanție pentru emisiunea obligatară. 

BRK a fost selectată acum și pentru noua emisiune de obligațiuni. Banii vor fi folosiți pentru investiții în capacități de producție și capital de lucru.

Anul trecut, compania, pe piață din 2008, a avut afaceri de 53,4 milioane lei și un profit de 394.307 lei, cu circa 100 de angajați.

FOTO SensoDays a dat start zilelor cu zâmbete alături de cinci fotografi CITEȘTE ȘI FOTO SensoDays a dat start zilelor cu zâmbete alături de cinci fotografi

Compania este controlată de GF Holdings Limited, înregistrată în Cipru și deținută de omul de afaceri grec Konstantinos Mitzalis.

Titlurile obligatare vândute prin plasament privat au avut o maturitate de 3 ani și o rată anuală a dobânzii de 9%, cu principalul încasat la scandență și plata cuponului efectuată trimestrial.

ASF dispune: SIF Oltenia trebuie să convoace AGA. Solicitarea de convocare din partea SIF Banat Crișana care avea pe ordinea de zi revocarea președintelui Tudor Ciurezu fusese inițial respinsă CITEȘTE ȘI ASF dispune: SIF Oltenia trebuie să convoace AGA. Solicitarea de convocare din partea SIF Banat Crișana care avea pe ordinea de zi revocarea președintelui Tudor Ciurezu fusese inițial respinsă

Născut la Chicago, Mitzalis a studiat în SUA, iar la prima sa prezență pe piața românească a dezvoltat mărcile Tasty Foods și Star Foods pe care le-a vândut către PepsiCo. În anul 2009, Golden Food Snacks a achiziționat mărcile Elmas, cu vânzări de alune și semințe. Compania, cu fabrică la Filipeștii de Pădure, mai desface semințe și sub brandul Deli, ca și fructe deshidratate, chipsuri de cartofi, snacksuri din porumb și pufuleți cu mărcile Kido și Ringos.

De asemenea, firma produce și ambalează pentru vânzările sub mărci private de către mari retaileri precum Carrefour, Cora, Mega Image, Metro, Profi și Real.

Piața obligatară din România s-a dinamizat în ultimii 2-3 ani. Companiile se finanțează prin emisiuni realizate în regim de plasament privat (piața ofertelor fiind costisitoare din punctul de vedere al costurilor și cerințelor de reglementare), iar ulterior instrumentele sunt listate la bursă, unde, deși sunt tranzacționate sporadic, oferă transparență acestora și vizibilitate companiei.

Pe piața secundară reglementată de la BVB au fost listate obligațiuni corporative ale UniCredit Bank, Impact Developer & Contractor, Vrancart Adjud, Imocredit IFN și Banca Transilvania, iar pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO sunt disponibile la tranzacționare titluri obligatare emise de Elefant Online, Good People (deținătorul lanțului Cooperativa Fru Fru), Investia Finance, Superbet Betting & Gaming, Bittnet Systems, Grup Șapte și Idea Bank România.

De asemenea, BT Leasing, parte a grupului financiar Banca Transilvania, a vândut pe bursă obligațiuni de 40 milioane euro, operațiune anunțată de Profit.ro.

Recent, și Autonom, cel mai mare cumpărător de mașini din România, a ajuns pe bursă, cu obligațiuni de 20 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
brk financial
bvb
bursa
golden food snacks