Romcab, la prima întâlnire cu acționarii după marele cutremur

Romcab, la prima întâlnire cu acționarii după marele cutremur

Acționarii Romcab au venit să vadă care sunt șansele companiei. Unul dintre ei spune că la AGA a fost "liniștea dinaintea clopotului".

scris 31 mar 2017

După Adunarea Generală a Acționarilor de la Romcab Târgu Mureș de la începutul acestei săptămâni, puținii participanți au plecat cu destul de puține cunoscute. Administratorul judiciar spune că a semnat plăți de salarii, dar nu știe numărul angajaților. Principala fabrică are curentul electric tăiat, iar un raport asupra situației companiei nu le-a fost prezentat. Acționarul majoritar a vorbit cu participanții numai prin telefon „pe speaker” și i-a asigurat că „nu e țepar”. În partea plină a paharului, acționarii au observat că la sediul vechi se lucra, au aflat că solicitarea de faliment a Băncii Transilvania a fost retrasă și li s-a promis că emitentul ar urma să revină la tranzacționare în termen de 6 luni.

La sfârșitul lunii ianuarie, când acțiunile Romcab Târgu Mureș (MCAB) suferiseră deja un picaj de 50% pe fondul informațiilor privind ratarea unor obligații de plată, acționarilor cu pierderi pe aceste titluri li s-a mărit anxietatea, în condițiile în care nu reușeau să dea de niciun reprezentant al companiei. La începutul acestei săptămâni, au avut această ocazie la Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, însă nu au venit deloc lămuriți asupra soartei producătorului de cabluri din fibră optică. Un acționar a caracterizat drept „frustrantă” întâlnirea de la Târgu Mureș.

Adminnistratorul judiciar RTZ & Partners SPRL a participat la acest moment prin reprezentantul său Claudiu Balog, însă nu a prezentat un raport acționarilor pentru ca aceștia să-și facă o idee despre starea reală a companiei care a avut o discrepanță uriașă între rezultatele la 9 luni în care a afișat un profit net de profit net de 39,59 milioane lei și pierderile catastrofale, de 178,23 milioane lei din raportarea anuală preliminară. Un raport ar urma să fie depus astăzi la judecătorul sindic, acesta urmând să fie consultat la cerere de către acționari, conform RTZ.

Profit.ro a vorbit cu 2 acționari ai Romcab care au participat la AGA de la Târgu Mureș. Împreună, cei doi controlează 12.000 de acțiuni, a căror valoare cumulată era de aproximativ 108.000 de lei înaintea picajului, când titlurile se tranzacționau în jurul reperului de 9,00 lei/acțiune și de mai puțin de 23.000 de lei în momentul în care acțiunile companiei au fost suspendate de la tranzacționare de operatorul de piață Bursa de Valori București la cererea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la data de 20 februarie, când prețul era de 1,88 lei/acțiune.

Adunarea Generală a Acționarilor a durat puțin, aproximativ jumătate de oră, în cadrul acesteia fiind ales administrator special chiar acționarul majoritar Zoltan Prosszer, fiind urmată de o oră și jumătate de discuții libere între acționari și reprezentantul administratorului special. Au fost numai 8 acționari, dintre care fostul director de la Navrom Galați avea cele mai multe titluri, peste 78.000.

„Lumea a fost calmă”, spune unul dintre cei prezenți, deținător al unui pachet de aproximativ 7.000 de acțiuni. „Oamenii voiau să știe ce șanse sunt”, ne spune.

Fabrica modernă de la Acățari, ca în evul mediu, fără curent electric

Datele nu sunt tocmai încurajatoare. Au aflat că pentru fabrica nou construită la Acățari, Electrica a tăiat curentul electric. Încearcă să rezolve acest litigiu și spun că de îndată ce judecătorul sindic va hotărî statutul juridic al companiei, furnizarea energiei electrice va fi reluată. „Fără energie, ce să faci?!”, comentează acționarul.

Nu știu câți salariați sunt

Participanții au întrebat dacă oamenii sunt plătiți. Li s-a răspuns că da, dar nu toți. „A scăldat-o”, ne zice un investitor care deține 5.000 de acțiuni Romcab. Reprezentantul administratorului judiciar a spus că tocmai a semnat un borderou pentru plăți către angajați, dar ceea ce i-a descumpănit pe acționari a fost că atunci când au întrebat câți salariați sunt, Balog a răspuns că nu știe nici el.

În fabrică se lucra

Unul dintre acționarii cu care am vorbit chiar a solicitat o vizită în fabrică, dar același reprezentant al administratorului judiciar a refuzat, spunând că îi încurcă inventarele, explicație acceptată pe moment, dar considerată scuză post-factum de participanții la AGA cu care am vorbit.

S-au uitat, însă, după semnale și și-au dat seama că se muncea. Utilajele se auzeau, iar în parcarea fabricii erau 20-30 de mașini. „Nu știu dacă lucrau numai în cinstea noastră, dar se lucra”, spune unul dintre acționari, care trădează astfel că s-a gândit că este posibil ca aceștia să fi fost aduși la muncă doar în ziua AGA.

A fi sau a nu fi... „țepar”

De la cei care au adus compania în situația de a-și cere protecția sub legea insolvenței, fapt petrecut la data de 10 februarie, investitorii de portofoliu au avut puține explicații. Din partea acționarului majoritar Sadalbari SRL, care controlează 69,03% din acțiunile Romcab, a participat Dan Matei Chiru. „Aproape că nu a deschis gura”, comentează unul dintre participanții la AGA.

Șeful acestuia, Zoltan Prosszer, aflat în Germania pentru o întâlnire, potrivit declarațiilor sale, a intervenit doar telefonic, vorbind cu acționarii cu aparatul „pus pe speaker”. A spus că el caută noi investitori, în așa fel încât să nu piardă nimeni și a ținut să le spună că „nu e țepar”. Spune că băncile sunt cele care s-au opus creșterii pe mai departe a companiei.

Banca Transilvania și-a retras cererea de faliment. Va finanța și reluarea producției?

La capitolul veștilor bune ar fi aceea că Banca Transilvania, prima care a solicitat falimentul, acum și-ar fi retras cererea și chiar și-ar fi arătat disponibilitatea pentru o facilitate de factoring în vederea asigurării unui capital de lucru.

Așteptările fixate pentru acționari sunt că în 6 luni, după aprobarea planului de reorganizare, acțiunile Romcab ar urma să reintre la tranzacționare, iar în alte 8-12 luni să iasă din insolvență. „Înțeleg că șanse ar fi să se reorganizeze și să-și revină”, își face curaj unul dintre acționari.

Soarta datoriilor... la 2 mai

La finele anului trecut, compania avea datorii totale de 925,35 milioane lei, cu precădere către parteneri comerciali, de peste 52 de ori mai mari decât capitalizarea bursieră de 17,64 milioane lei (3,88 milioane euro) din momentul retragerii de la tranzacționare a acțiunilor Romcab.

Soarta acestor datorii urmează să fie discutată și la prima întâlnire a Consiliului Creditorilor, programată pentru data de 2 mai. Este iarăși un moment de care investitorii își leagă speranțele că vor afla mai multe despre bilanțurile companiei.

„Liniștea dinaintea clopotului”

Acționarii nu au fost în măsură să afle mai mult la AGA. Unul dintre ei a rămas cu impresia că atunci când primea întrebări mai directe sau mai contondente, Prosszer se eschiva spunând că vrea trebuie să plece într-o întâlnire, dar atunci când se lungea în explicații nu mai era la fel de grăbit. În timpul dialogului atomsfera a fost destul de tensionată, un băiat mai tânăr fiind destul de revoltat, spune acționarul care are 5.000 de titluri.

Pe de altă parte, celălalt interlocutor al nostru și-a format o imagine diferită: „Ca impresie, toată lumea se cam liniștise deja.” „Ce fel de liniște?”, îl întrebăm. „Liniștea dinaintea clopotului... Am mai văzut eu cazuri de astea...”, ne răspunde amuzat investitorul care are o experiență de aproape 20 de ani pe piața de capital românească.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
romcab
electrica
zoltan prosszer
bvb
bursa
asf
banca transilvania
rtz