Ședință de revenire la BVB. „Taurii” încearcă să țină la linia de plutire trendul pozitiv în „harababura” pensiilor private

Ședință de revenire la BVB. „Taurii” încearcă să țină la linia de plutire trendul pozitiv în „harababura” pensiilor private

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 mai 2018

După 7 sesiuni negative consecutive, la Bursa de Valori București am consemnat un ricoșeu al cotațiilor, indicele BET câștigând cu puțin peste 2% într-o reacție dintr-un indicator tehnic care definește tendința majoră a pieței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Vânzări agresive antrenate de incertitudinile legate de Pilonul II al fondurilor de pensii administrate privat cu contribuții obligatorii și o retragere masivă a cumpărătorilor, aparent din același motiv, au determinat o cădere abruptă a cotațiilor la jumătatea acestei luni, iar indicii principali se depărtaseră la finalul sesiunii de ieri deja cu peste 8% de maximul post-criză consemnat în aprilie.

Apăsarea cotațiilor a fost importantă, astfel încât și mișcarea de revenire a fost una consistentă. În sesiunea de astăzi, primele cele mai tranzacționate 9 acțiuni au închis „pe verde”, iar indicii au avut salturi de aproximativ 2%. Astfel, indicele compozit BET Plus a urcat cu 1,90%, iar ricoșeul indicelui reprezentativ BET a fost de 2,04%, până la nivelul de 8.429,08 puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip a „făcut bătaie” pe media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), care definește trendul, și s-a oprit în media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), care marchează tendința pe termen scurt, așa cum se vede pe graficul atașat.

Ședință de revenire la BVB. „Taurii” încearcă să țină la linia de plutire trendul pozitiv în „harababura” pensiilor private

Piața este măcinată de angoasa prin care trec investitorii față de potențiala reducere drastică a dimensiunii fondurilor de pensii de la așa-numitul Pilon II, cel mai constant cumpărător local de la BVB din ultimii 10 ani. Președintele României Klaus Iohannis a denunțat astăzi suma de informații neconcludente despre fondurile de pensii drept o „harababură”.

Cu puțin timp înainte, ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici afirma că diversele scenarii privind soarta Pilonului II sunt „susținute de oameni care habar nu au despre activitățile Guvernului” și că aceștia ar trebui să dea socoteală conform legii pentru efectele negative pe care le produc în piață.

Ce fel de vremuri anunță „ciorile negre” pentru bursa românească CITEȘTE ȘI Ce fel de vremuri anunță „ciorile negre” pentru bursa românească

La BVB, investitorii și-au făcut curaj și au împins cotațiile într-un rally de o zi destul de consistent din punctul de vedere al amplitudinii aprecierii. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 2,55%, până la prețul de 2,4100 lei/acțiune pe cele mai mari tranzacții ale acestei zile, de 7,32 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a câștigat 1,98%, pentru o închidere la prețul de 15,52 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,93 milioane lei.

Veste proastă pentru piață, transferurile pe cele 2 acțiuni bancare au reprezentat aproape jumătate din rulajul de 20,20 milioane lei (4,37 milioane euro). Caz clasic, mișcarea corectivă, de data aceasta în sens pozitiv, pe contrasens față de parcursul principal al pieței, survine pe volume reduse.

\ CITEȘTE ȘI "Ordine" aparentă între anomaliile bursei: discount-urile la fondurile închise de investiții, în proporții Fibonacci

Temerea rămâne pe bursă. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro din piața de capital în aceste zile fondurile de pensii au redus drastic achizițiile de acțiuni pentru că nu știu pe ce bani vor conta în perioada următoare, iar piesele de domino cad în consecință. Investitorii instituționali nerezidenți nu mai iau poziții până nu văd ce se va întâmpla cu principala lor contraparte locală, iar micii investitori nu vor să prindă „cuțitul în cădere” și așteaptă ca o direcție ascedentă a pieței să fie dictată de marii jucători.

Impulsul din mediul etern este mai degrabă neutru. Piețele europene care ieri se regăseau la un maxim al ultimelor 4 luni, însă astăzi evoluția principalilor indici a fost neconcludentă, după cum o arată tabloul Bloomberg: -0,41% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,23% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,05% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,71% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,87% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,01% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,10% pentru indicele PX de la Praga.

Rușii de la Alro Slatina vor să-și reducă participația la companie, inclusiv cu o ofertă publică secundară de vânzare de acțiuni pe BVB CITEȘTE ȘI Rușii de la Alro Slatina vor să-și reducă participația la companie, inclusiv cu o ofertă publică secundară de vânzare de acțiuni pe BVB

Pe piața petrolului, contractele pe țițeiul de tip Brent s-au întors la Londra în zona maximelor ultimilor 3 ani și jumătate, de 80,00 dolari/baril. Nu este un impuls care să se fi transmis la BVB, unde acțiunile celei mai importate companii petroliere românești au subperformat pieței. Titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 1,18%, până la prețul de 0,3430 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,92 milioane lei.

Totuși, indicele energetic BET-NG a avut un avans de 2,44%, superior mediei pieței, factor influențat de revenirea puternică a unor acțiuni apăsate foarte mult în ședințele precedente. În mod particular, titlurile Transgaz Mediaș (TGN) au avut un salt de 5,09%, până la prețul de 382,00 lei/acțiune, pe transferuri de aproximativ 660.000 de lei. Titlurile Electrica (EL) au avut, de asemenea, un ricoșeu puternic din minimele de la listarea acestui emitent în vara anului 2014, de 3,75%, până la prețul de 10,50 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de aproape 300.000 de lei.

O activitate de tranzacționare ceva mai ridicată, echivalentă cu 2,86 milioane lei, am consemnat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au avut o revenire de 2,42%, până la prețul de 36,00 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
transgaz
bvb
bursa
electrica
brd
romgaz
omv petrom