Profitul net a Alpha Bank a atins 34 milioane de euro

Profitul net a Alpha Bank a atins 34 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 nov 2023

La finalul lunii septembrie,  portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a ajuns la 3,1miliarde de euro expunere netă, marcând o creștere de 10,3% față de primele 9 luni ale anului trecut, în timp ce depozitele clienților s-au ridicat la 3,3 miliarde de euro, în creștere cu 19,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Activele totale ale băncii au ajuns la finalul lunii septembrie la 4,48 miliarde euro, înregistrând o creștere anuală de 10%.

Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica

Acționarii UniCredit Bank România și AlphaBank România au decis fuziunea celor două subsidiare, care vor duce la formarea celei de-a treia celei mai mari bănci din România. Mișcarea face parte dintr-o tranzacție mai amplă în regiune între cele două grupuri din Italia și Grecia.

Profitul net a ajuns la nivelul de 34 milioane de euro, reflectând dinamica pozitivă a veniturilor și menținerea unui control strict al costurilor, în pofida presiunilor inflaționiste.

Volumul creditelor noi acordate în primele 9 luni al anului pe segmentul companiilor mari a ajuns la aproape 300 de milioane de euro înregistrând o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului precedent.

În aceeași perioadă, volumul creditelor noi acordate IMM-urilor a înregistrat o creștere anuală de 30%, marcând cea mai bună performanță din ultimii 12 ani, în timp ce pe segmentul creditelor de consum vânzările noi au înregistrat o majorare  de 9%.

În luna august, Alpha Bank Romania a anunțat semnarea unui contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităților de retail și care cuprinde portofoliul de clienți, activele digitale de top (aplicația mobilă), portofoliul de carduri de credit și angajații. Prin integrarea portofoliului de clienți Orange Money România, Alpha Bank Romania își extinde semnificativ propria bază de clienți și își va consolida poziția pe piață.

Secțiune realizată în parteneriat cu ING

Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.

ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.

viewscnt
Afla mai multe despre
alpha bank
profit