STUDIU Problemele temporare de cash-flow sunt principalul motiv pentru neplata facturilor

STUDIU Problemele temporare de cash-flow sunt principalul motiv pentru neplata facturilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2018

Românii întârzie cu plata facturile sau nu le plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichiditățile (72%) și supraîndatorării (59%), potrivit studiului EOS publicat marți, intitulat „Comportamente de plată europene 2018”, realizat de către institutul independent de cercetare a pieței Kantar TNS Infratest.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Media plăților întârziate în România anul acesta a ajuns la 22%, cu un punct procentual mai puțin decât în 2017, potrivit studiului, scrie News.ro.

”Companiile din România care au participat la acest studiu consideră că principalele motive pentru care clienții B2B (persoane juridice) nu plătesc sunt neîncasarea plăților de la propriii clienți (74%), precum și utilizarea liniilor de credit de la furnizori (66%)”, se arată în comunicat.

Consiliul Concurenței: statul să garanteze refinanțarea creditelor ipotecare \ CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței: statul să garanteze refinanțarea creditelor ipotecare "intrate la apă"

În ceea ce îi privește pe clienții persoane fizice, aceștia întârzie cu plata sau nu plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichiditățile (72%) și supraîndatorării (59%). În 2018 comportamentul de plată al românilor a rămas același ca în anul 2017 în ceea ce privește plata la timp a facturilor.

”În prezent 74% dintre facturi sunt platite la timp, ceea ce este echivalent cu anul precedent. Acest lucru s-ar putea datora faptului că firmele au menținut același termen de plată ca în anul 2017 atât pentru clienții persoane fizice (B2C), cât și pentru clienții persoane juridice (B2B)”, se arată în comunicat.

Motivul pentru care punctualitatea plăților în 2018 a rămas aceeași ca în 2017 ar putea fi scadența medie acordată, de 37 de zile, care nu s-a schimbat în 2018 comparativ cu anul precedent.

”În prezent, termenele de plată sunt aceleași din 2017: 68% dintre clienții B2B au scadențe de cel puțin 40 de zile, în timp ce doar 38% dintre clienții B2C au acest privilegiu”, se arată în comunicat.

Cu toate acestea, în ciuda menținerii constante a numărului de plăți efectuate la timp, România este una dintre țările est-europene cu numărul cel mai redus de facturi achitate la timp, alături de Grecia și Slovacia, potrivit studiului.

În cadrul acestui studiu au fost intervievați factori de decizie din 3200 de companii din 17 țări europene cu privire la practicile de plată locale. Studiul își propune să analizeze relațiile dintre comportamentele de plată, termenele de plată și influența lichidităților asupra economiei europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
facturi
plati