Trump cere Rezervei Federale să meargă dincolo ”de o mică reducere a dobânzii”

Trump cere Rezervei Federale să meargă dincolo ”de o mică reducere a dobânzii”
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iul 2019

Președintele american Donald Trump a cerut luni Rezervei Federale (Fed) să meargă dincolo ”de o mică reduce a dobânzii”, în această săptămână, amplificând presiunea asupra băncii centrale pentru reducerea costurilor de împrumut peste așteptările Wall Street, în vederea susținerii economiei, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Într-o serie de tweeturi publicate înainte de ședința de politică monetară a Fed care va avea loc marți și miercuri, Trump a reluat criticile la adresa oficialilor băncii centrale, pe care i-a acuzat că sunt prea precauți în comparație cu China și Europa, arată news.ro.

Președintele republican, care vrea să fie reales în 2020 și și-a legat parțial eforturile de soliditatea economiei americane, vrea să obțină un stimul financiar prin intermediul unei reduceri a dobânzii de împrumut pe termen scurt, pentru a contrabalansa efectul încetinirii economiei mondiale.

Germania, cea mai mare economie din Europa, are cea mai slabă evoluție a industriei prelucrătoare din ultimii 7 ani și cea mai accelerată scădere a comenzilor la export din ultimii peste 10 ani. ”Sănătatea a trecut de la proastă la foarte proastă.” CITEȘTE ȘI Germania, cea mai mare economie din Europa, are cea mai slabă evoluție a industriei prelucrătoare din ultimii 7 ani și cea mai accelerată scădere a comenzilor la export din ultimii peste 10 ani. ”Sănătatea a trecut de la proastă la foarte proastă.”

Majoritatea așteptărilor sunt ca Fed să reducă miercuri dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, cu toate că unii investitori consideră că sunt șanse pentru o reducere de jumătate de punct procentual.

”UE și China vot reduce mai mult dobânzile și vor pompa bani în sistemele lor, facilitând vânzarea produselor de către producători. Între timp, cu o inflație foarte scăzută, Rezerva noastră Federală nu face nimic și probabil va face foarte puțin, prin comparație. Păcat”, a scris Trump pe Twitter.

”Fed a făcut totul greșit. O reducere mică a dobânzii nu este suficientă, dar vom câștiga oricum!”, a adăugat Trump.

Oficialii Fed au spus în repetate rânduri că nu vor accepta ordine din partea președintelui. În timp ce în ultimele săptămâni au dat semnale puternice că vor reduce dobânda cheie, aceștia au arătat în mod clar că, în opinia lor, piața muncii este încă solidă.

Încetinirea activității fabricilor americane ar putea fi un semn că economia americană resimte încetinirea economică din Europa, Asia și America Latină. Între timp, rata șomajului din Statele Unite se menține aproape de cel mai redus nivel din ultimii 50 de ani.

Având în vedere semnalele contradictorii, reprezentanții Fed au lăsat deschisă întrebarea dacă reducerea de dobândă așteptată va inaugura o serie de reduceri de câte un sfert de punct procentual care ar putea să se întindă și pe parcursul anului 2020, sau va fi doar o măsură limitată.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
banci