VIDEO Drumul scurt către bursă. Alexandru Petrescu, președinte ASF: Creșterea numărului de investitori la bursă a fost antrenată de accesul la portofolii direct din aplicațiile de online banking - Profit Financial.forum

Alexandru Petrescu, președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, vede o maturizare a pieței de capital surprinsă inclusive prin faptul că se decuplează de la tumultul politic.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Drumul scurt către bursă. Alexandru Petrescu, președinte ASF: Creșterea numărului de investitori la bursă a fost antrenată de accesul la portofolii direct din aplicațiile de online banking - Profit Financial.forum

“Turbulențe sunt. Crize suprapuse există deja”, a zugrăvit climatul existent la Profit.ro Financial Forum, ediția a IX-a, șeful ASF, Alexandru Petrescu.

Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, are ca parteneri principali Intesa Sanpaolo Bank și UniCredit Bank, fiind organizat și cu sprijinul 123Credit, Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Asociației Române a Băncilor (ARB), Asirom, Auchan, BRD, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CEC Bank, CITR, Groupama, Infinity Capital Investments, Lion Capital, NN Asigurări România, NOVA Power&Gas, Novere Capital, PADROM, Raiffeisen Bank, Salt Bank, UNSAR, Uniqa, Visa, Kaufland

El subliniază, însă, paradoxul că “piețele financiare pe care ASF le autorizează, reglementează, supraveghează, toate sunt în indici pozitivi”.

“Avem o piață de asigurări stabilă, în creștere, cu jucători a căror conduită de bună guvernare este astăzi la un nivel satisfăcător”, afirmă Petrescu, adăugând că societățile de asigurări sunt bine capitalizate.

Raiffeisen Bank atrage în România, de la BERD, 194 milioane de lei în obligațiuni CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank atrage în România, de la BERD, 194 milioane de lei în obligațiuni

“Avem un sistem de fonduri de pensii private care a reușit să genereze randamente peste inflație; și ce inflație am avut și încă ne batem cu ea! Am reușit să acumulăm 12% din PIB, 246 miliarde lei, fonduri care generează, pe de o parte, atât perspectiva unei vieți financiare sustenabile pentru mulți dintre noi pe viitor, dar și generarea de investiții în întreg spectrul economic”, spune șeful ASF despre un sistem în care concentrarea este pe Pilonul II al fondurilor de pensii administrate privat cu contribuții obligatorii.

În piața de capital ritmul de dezvoltare nu este chiar cel așteptat, afirmă Petrescu, dar poate și aceste așteptări ar trebui ajustate. “Avem o piață de capital solidă, cu semne puternice de maturizare”, spune el, indicând ca simptom decuplarea bursei de “tumultul politic și chiar economic”.

ULTIMA ORĂ Atac la entitatea cu tranzacțiile bursei. Depozitarul Central, ținta unui atac informatic CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Atac la entitatea cu tranzacțiile bursei. Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Amintind că după criza financiară din anii 2010-2013, Grecia a pierdut statutul de piață dezvoltată, președintele ASF a subliniat faptul că bursa românească, având o capitalizare de 142 miliarde euro, a depășit-o pe cea de 122 miliarde euro a celei de la Atena.

“Nu ține de dimensiune, ține de modul și transformarea ei în care să genereze beneficii pentru toată lumea”, continua el, cu referire atât la investitori, cât și la companii. “Antreprenorii trebuie să înțeleagă că pentru o finanțare nu există doar ofițerul de credit, nu există doar ghișeul din agenția bancară; există și piața de capital care, la rândul ei, aduce multiple beneficii dincolo de finanțarea efectivă.”

Revenire în forță Fidelis. Cu o zi înaintea închiderii ofertei de titluri de stat pentru populație, plasamentele subscrierile sunt deja mai mari decât în septembrie CITEȘTE ȘI Revenire în forță Fidelis. Cu o zi înaintea închiderii ofertei de titluri de stat pentru populație, plasamentele subscrierile sunt deja mai mari decât în septembrie

Ultimele date trimestriale indică o majorare cu 6,25% a numărului de conturi deschise la casele de brokeraj românești, la aproximativ 350.000 de persoane la 30 septembrie 2026, față de numprul înregistrat în iunie 2026.

“Asta s-a întâmplat pentru că unele bănci au introdus în aplicația de online banking și accesul imediat la portofoliul investițional”, spune Petrescu de la ASF. “Ne așteptăm ca, pe măsură ce acest tip de a gestiona online, în mod direct și nemijlocit, portofoliile de acțiuni, ca numărul de investitori, de acționari, să crească.”

“Au fost produse care au adus oamenii în piață și au făcut piața de capital ca subiect de conversații”, conchide, cu trimitere explicită la programul Fidelis de titluri de stat dematerializate pentru populație, șeful Autorității de Supraveghere Financiară.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3297 +0.0012+0.02 %
1 USD4.7489 -0.0027-0.06 %
1 GBP6.3631 +0.0215+0.34 %
1 CHF5.7547 -0.0080-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite