VIG a înregistrat în primele nouă luni o scădere cu 4,7% a subscrierilor în România, la 373,4 milioane euro

VIG a înregistrat în primele nouă luni o scădere cu 4,7% a subscrierilor în România, la 373,4 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2017

Grupul austriac de asigurări Vienna Insurance Group (VIG), liderul pieței românești de asigurări, a înregistrat în primele nouă luni semestru din acest an o scădere a primelor brute subscrise în România cu 4,7% față de aceeași perioadă din 2016, până la 373,4 milioane euro, dar și-a majorat profitul înainte de impozitare cu 39%, până la 8,9 milioane euro, potrivit rezultatelor financiare publicate miercuri de grup.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

VIG deține în România companiile de asigurări Asirom, Omniasig și BCR Asigurări de Viață. Anul trecut, VIG a preluat și AXA Life Insurance, filiala din România a grupului francez AXA specializată în asigurări de viață, scrie News.ro.

La nivelul tuturor piețelor pe care este activ grupul, primele brute subscrise au crescut cu 2,7% în primele nouă luni, până la 7,153 miliarde euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Curtea de Apel Oradea a respins apelul în dosarul Andriciuc pe înghețarea cursului francului elvețian, după decizia CJUE CITEȘTE ȘI Curtea de Apel Oradea a respins apelul în dosarul Andriciuc pe înghețarea cursului francului elvețian, după decizia CJUE

”Toate liniile de business au marcat creșteri satisfăcătoare, cu excepția segmentului polițelor de asigurare de viață cu primă unică, unde VIG își menține politica prudentă de subscriere. Primele au crescut cu 5,6 procente, excluzând impactul produselor de asigurare cu primă unică. Creșterea s-a datorat în principal segmentului auto și altor segmente de asigurări daune/accidente, fiind susținută în principal de Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croația și Serbia. Polonia, Slovacia și România au înregistrat de asemenea creșteri ale asigurărilor de viață. În ceea ce privește segmentul asigurărilor de sănătate, una dintre prioritățile majore ale „Agendei 2020”, creșterea primelor s-a datorat în principal Austriei, statelor baltice și Georgiei”, se arată în comunicat.

Profitul înainte de impozitare, la nivelul tuturor piețelor, a crescut la 331,2 milioane euro în primele trei trimestre din 2017, cu 9,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Piețele din Europa Centrală și de Est au contribuit cu peste 60 de procente din total, potrivit companiei.

”Creșterea anuală de aproape 10 procente s-a datorat în principal îmbunătățirii ratei combinate și bunei evoluții a rezultatului financiar. Creșterea contribuției la profit a linilor de business daune/accidente a compensat impactul mediului marcat de dobânzi reduse”, se arată în comunicat.

În 2016, grupul a înregistrat o creștere solidă a subscrierilor în România, cu 24,4% față de anul anterior, până la 533,4 milioane euro, iar profitul înainte de taxe a fost de 3,5 milioane euro, după pierderi de 46,4 milioane euro în 2015.

Pentru VIG, piața din România - pe care este lider detașat - este a cincea ca importanță pe care activează, după Austria, Cehia, Slovacia și Polonia, unde afacerile depășesc semnificativ nivelul de pe piața românească.

viewscnt
Afla mai multe despre
vig
asigurari