Wall Street a înregistrat cea mai mare scădere săptămânală de după criza din 2008

Wall Street a înregistrat cea mai mare scădere săptămânală de după criza din 2008
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 feb 2020

Indicii bursieri de pe Wall Street au continuat să scadă vineri, iar pe ansamblul acestei săptămâni au înregistrat cea mai mare scădere de după criza financiară globală din 2008, din cauza îngrijorărilor investitorilor legate de impactul epidemiei provocate de coronavirus asupra economiei, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele Dow Jones a scăzut vineri cu 350 de puncte, respectiv cu peste 1%, dar pe parcursul ședinței declinul a fost de peste 1.000 de puncte. Indicele S&P 500 a coborât cu 0,8%, în timp ce Nasdaq composite a închis în stagnare. Cei trei indici și-au redus scăderea în ultimele minute ale ședinței de tranzacționare, scrie News.ro.

VIDEO&FOTO Firea prezintă noile autobuze hibrid din București CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Firea prezintă noile autobuze hibrid din București

Pe ansamblul săptămânii, indicele Dow a coborât cu peste 12%, cel mai mare declin săptămânal consemnat după 2008. Calculată în puncte, scăderea indicelui Dow Jones a fost de peste 3.500 de puncte. De asemenea, indicele a încheiat săptămâna în corecție, în scădere cu 14,1% de la un nivel record atins pe 12 februarie.

Indicele S&P 500 a pierdut 11,5% în această săptămână, înregistrând cea mai slabă performanță de după criza financiară globală.

Declinul indicilor a fost atenuat spre sfârșitul tranzacțiilor de angajamentul făcut de președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, potrivit căruia banca centrală va ”lua măsurile corespunzătoare” pentru a susține economia pe fondul epidemiei de coronavirus.

viewscnt
Afla mai multe despre
wall street
bursa
actiuni