Western Union va înceta transferurile de fonduri în interiorul Rusiei

Western Union va înceta transferurile de fonduri în interiorul Rusiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 feb 2022

Compania americană de servicii financiare Western Union, a cărei activitate principală o constituie transferul de bani, a anunțat că va înceta să mai ofere transferuri de fonduri în interiorul Rusiei de la 1 aprilie, urmând a se concentra pe operațiunile transfrontaliere, în contextul unei concurențe crescute pe piața rusească, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Western Union este prezentă în Rusia de peste 30 de ani, însă dezvoltarea plăților interbancare în Rusia, care oferă opțiunea unor tranzacții instant fără comisioane, a scăzut necesitatea unui serviciu de transfer de bani, scrie Agerpres.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost numit guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei CITEȘTE ȘI Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost numit guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei

"Începând de la 1 aprilie 2022, Western Union va înceta transferurile interne de bani în Rusia. Compania se va concentra pe dezvoltarea serviciilor solicitate de transferuri internaționale de bani", a informat compania într-un comunicat de presă.

Cotidianul rus RBC a fost primul care a dezvăluit această informație, citând o scrisoare trimisă de Western Union băncilor în care compania anunță că își va înceta operațiunile, din cauza cererii reduse pentru transferurile de fonduri în interiorul Rusiei.

Decizia celor de la Western Union vine într-un context în care crește popularitatea transferurilor interbancare în Rusia prin utilizarea unui telefon mobil. Săptămâna trecută, Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, a lansat un serviciu de transfer de bani către portofelele Alipay în China, prin utilizarea unui telefon mobil, oferind transferuri transfrontaliere către mai mult de 30 de țări. Alte bănci rusești, precum banca online Tinkoff, oferă și ele servicii similare.

Western Union oferă posibilitatea de a trimite bani din SUA în peste 200 de țări și teritorii

viewscnt
Afla mai multe despre
western union
rusia