FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro

FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 sep 2021

Grupul german Bosch a deschis a treia hală de producție în cadrul fabricii de componente electronice auto din Cluj.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investiția totală în noua unitate de producție se ridică la aproximativ 55 de milioane de euro. Noua clădire are o suprafață totală construită de 34.500 de metri pătrați. În fabrica din Cluj, lucrează în prezent peste 3.100 de angajați și se preconizează că acest număr va crește.

În primăvară, Profit.ro a anunțat că Bosch va extinde în acest an producția în România, atât la unitatea din Cluj, cât și la cea din Blaj, și va construi încă o clădire de birouri pentru centrul de inginerie din Cluj-. Bosch va suplimenta și numărul de angajați, având în prezent deschise 580 de poziții.

În vară, Bosch a început construcția celei de-a doua clădiri de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj, o investiție de 21 de milioane de euro.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

La fabrica din Cluj, Bosch produce, din 2013, unități de control electronice care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor, cum ar fi unități pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple, pentru asistență la condus și unități de control electronice pentru eBike. Investiția totală, de la deschiderea fabricii în 2013, se ridică la peste 465 milioane de euro.

FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro

„Deschiderea celei de-a treia hale de producție ne va permite să continuăm crearea de noi oportunități de job-uri, atât pentru specialiști experimentați, cât și pentru tinere talente, aflate la începutul carierei lor”, a declarat Monica Constantinescu, director comercial al fabricii Bosch din Cluj. 

Grupul Bosch este prezent pe piața din România de 25 de ani și are peste 8.000 de angajați în cinci entități. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj și unitățile sale de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și din Blaj, Bosch mai operează și o unitate de producție de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum și un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timișoara.

FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro

În București, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitală.

Bosch a încheiat anul fiscal 2020 cu vânzări consolidate în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei (448 de milioane de euro) în România, având astfel o creștere de trei procente în comparație cu anul precedent. Vânzările totale nete, de 6,8 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au rămas la un nivel similar cu cel al anului anterior.

Bosch a investit în România, anul trecut, 487 de milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro), în special pentru a continua dezvoltarea unităților de producție din Cluj și Blaj.

Anul trecut, grupul avea 395.000 de angajați în întreaga lume și vânzări de 71,5 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bosch
cluj
fabrica