FOTO Inspectorul general de stat adjunct Mihai Nicolae Ucă a participat la cea de 13-a reuniune a Consiliului de Administrație al Autorității Europene a Muncii

FOTO Inspectorul general de stat adjunct Mihai Nicolae Ucă a participat la cea de 13-a reuniune a Consiliului de Administrație al Autorității Europene a Muncii
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iun 2023

La 20 iunie 2023, la sediul Autorității Europene a Muncii (ELA) din Bratislava, s-a desfășurat Conferința Anuală ELA, intitulată “Care este viitorul mobilității forței de muncă? Tendințe și calea de urmat”, dată la care, în urmă cu patru ani, lua ființă această instituție europeană, în scopul sprijinirii conformității și coordonării dintre statele membre în domeniul mobilității forței de muncă și al coordonării securității sociale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În deschiderea Conferinței, Cosmin Boiangiu, directorul executiv al Autorității Europene a Muncii, a marcat momentul aniversar „Exact astăzi celebrăm aniversarea a patru ani de la crearea ELA. Împreună, vom explora posibilitățile și oportunitățile interesante din domeniul mobilității forței de muncă”.

În cadrul Conferinței au avut loc dezbateri cu privire la potențialul mobilității și al migrației de a răspunde cerințelor pieței forței de muncă din UE și la căile de urmat pentru asigurarea unei mobilități echitabile și eficiente a forței de muncă.

Tot la sediul ELA, în 21-22 iunie, a avut loc cea de-a 13-a Reuniune a Consiliului de administrație al Autorității Europene a Muncii.

În cadrul Reuniunii au fost prezentate prioritățile și obiectivele ELA pentru anii 2024-2025 în domeniile tematice care intră în sfera sa de competență.

Consolidarea punerii în aplicare a normelor privind detașarea lucrătorilor, îmbunătățirea asigurării tratamentului egal al lucrătorilor care își exercită dreptul la liberă circulație pe Piața unică, îmbunătățirea înțelegerii și aplicării aspectelor sociale ale transportului rutier, consolidarea cooperării în domeniul securității sociale, consolidarea cooperării dintre statele membre și îmbunătățirea capacității autorităților de a combate munca nedeclarată în ceea ce privește aspectele sale transfrontaliere constituie obiective principale ale ELA.

„În contextul în care mobilitatea forței de muncă în spațiul UE este în continuă creștere iar lucrătorii migranți contribuie din ce în ce mai mult la acoperirea nevoilor de pe piața forței de muncă, aportul Autorității Europene a Muncii la înțelegerea și aplicarea echitabilă a normelor Uniunii referitoare la mobilitatea forței de muncă, la îmbunătățirea cooperării dintre statele membre pentru garantarea unei implementări eficiente a normelor și a unei protecții sporite a lucrătorilor mobili, dar și la facilitarea accesului la informații pentru persoanele și angajatorii implicați în situații de mobilitate transfrontalieră, este foarte important.

De asemenea, în contextul apariției unor noi forme de digitalizare și mobilitate pe piață muncii, ELA și-a propus sprijinirea utilizării instrumentelor digitale de către autoritățile naționale, monitorizarea noilor forme de mobilitate virtuală a forței de muncă ce presupun munca la distanță prin utilizarea tehnologiilor digitale, fără trecerea fizică a frontierelor, precum și monitorizarea abordărilor existente la nivel național, pentru a facilita schimbul de experiență și îmbunătățirea practicilor naționale”  a spus Mihai Nicolae Ucă, care, în calitate de inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii și membru supleant în Consiliului de administrație al ELA, a participat, din partea României, la ambele evenimente. 

FOTO Inspectorul general de stat adjunct Mihai Nicolae Ucă a participat la cea de 13-a reuniune a Consiliului de Administrație al Autorității Europene a Muncii

viewscnt
Afla mai multe despre
inspectia muncii
mihai nicolae uca