FOTO Materii prime critice descoperite în România. Leading Edge își majorează deținerea în asocierea cu Remat Group și anunță startul explorării la Avram Iancu

Compania canadiană Leading Edge Materials, proprietara uneia dintre cele mai mari mine de grafit din lume și deținătoarea licenței de explorare pentru perimetrul de minereu polimetalic Bihor Sud, și-a majorat la 90% participația în LEM România, firmă deținută împreună cu Remat Group Management.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO Materii prime critice descoperite în România. Leading Edge își majorează deținerea în asocierea cu Remat Group și anunță startul explorării la Avram Iancu

Leading Edge deținea anterior 51% din societatea mixtă LEM Resources SRL (LEM România), participație achiziționată de la Remat Group Management în 2018, în baza unui acord ce includea posibilitatea majorării ulterioare a deținerii până la 90%.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Canadienii și-au exercitat acum opțiunea, cele două părți semnând un amendament în acest sens, conform datelor Profit.ro.

Program de granturi de până la 200.000 de euro pentru românii stabiliți în străinătate care își deschid firme în România. Programul „Diaspora Investește Acasă” are fonduri de 100 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Program de granturi de până la 200.000 de euro pentru românii stabiliți în străinătate care își deschid firme în România. Programul „Diaspora Investește Acasă” are fonduri de 100 de milioane de euro

Remat Group deține și o participație de 30% la societatea mixtă Vesco Balkans SRL, înființată, cum a relatat Profit.ro recent, împreună cu o companie din conglomeratul controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, pentru exploatarea de zăcăminte de argilă din România

În paralel, Leading Edge poartă discuții pentru atragerea de noi investiții în LEM România, în vederea avansării explorării subterane la Avram Iancu, parte a proiectului de explorare polimetalică Bihor Sud.

Lucrările inițiale se vor concentra pe trei galerii principale (G11, G12 și G20) pe malul nordic al Văii Arieșului Mic.

“Amendamentul la acordul de asociere în participațiune al acționarilor este o reflectare directă a muncii și capitalului pe care Leading Edge Materials le-a angajat în Bihor Sud din 2018 și suntem încântați să vedem acest lucru recunoscut prin creșterea participației noastre la 90%.

În timp ce discuțiile pentru a atrage noi investiții în LEM România avansează, ne concentrăm pe deblocarea următoarei faze de valorificare la Avram Iancu.

Începutul unui program structurat de explorare subterană la Avram Iancu este un pas major înainte, iar extinderea mineralizării vizibile deja identificată pe un coridor de 2 kilometri ne oferă o încredere puternică în potențialul proiectului”, spune CEO-ul companiei canadiene, Kurt Budge.

Apare în România unul dintre cei mai mari operatori de spitale private din țară. Monza Ares și Brain Institute se unesc CITEȘTE ȘI Apare în România unul dintre cei mai mari operatori de spitale private din țară. Monza Ares și Brain Institute se unesc

Leading Edge a contractat firma britanică Addison Mining Services pentru proiectarea și supravegherea programului de explorare pentru Avram Iancu.

Addison a pregătit anterior și Raportul Persoanei Competente (CPR) pentru proiectul din România, document depus la registrul electronic SEDAR din Canada în martie.

CPR-ul include o analiză a datelor pentru principalele materii prime vizate de canadieni în perimetrul Bihor Sud: cupru, plumb și nichel (și cobalt și zinc asociate), precum și observații sumare privind potențialul de uraniu al proiectului, susținerea datelor, raționamentul și validitatea definirii țintelor.

Programul de explorare Avram Iancu, planificat pentru lunile iunie-iulie, este conceput pentru a caracteriza sistematic o zonă mineralizată, estimată la aproximativ 2 km de-a lungul direcției, cu o lățime de 300 de metri și afloriment pe ambele părți ale văii.

 

Cum a relatat anterior Profit.ro, Leading Edge a identificat resurse potențiale semnificative de uraniu, aur, cobalt, nichel, plumb și zinc în perimetrul Bihor Sud, care pot fi exploatate comercial.

Campania de explorare în perimetru, derulată în 2025, identifică zone semnificative de mineralizare subterană în zona Valea Leucii-Dibarț-Avram Iancu și un potențial mai larg pe întreaga licență de explorare, potrivit companiei.

Datele de cartografiere și eșantionare au evidențiat o mineralizație extinsă, în special sub formă de oxid de uraniu asociat cu silicifiere de tip jaspis, sulfuri polimetalice de cupru, cobalt, nichel, plumb și zinc găzduite în roci silicio-carbonatice (incluzând apariții de uraniu), precum și carbonat cristalin (calcar), care prezintă mineralizație sulfurică diseminată și de tip stockwork.

Compania canadiană precizează că există, de asemenea, potențial ca mineralizația dintre Valea Leucii, Dibarț și Avram Iancu să fie interconectată, formând o zonă mineralizată care se extinde pe aproximativ 6 kilometri pe direcția nord-sud și o distanță similară pe direcția est-vest.

Succes Deutsche Bank în România. DB Global Technology, centrul de tehnologie din București, a depășit pragul de un miliard de lei ca afaceri CITEȘTE ȘI Succes Deutsche Bank în România. DB Global Technology, centrul de tehnologie din București, a depășit pragul de un miliard de lei ca afaceri

La începutul anului, compania canadiană a transmis că are nevoie de finanțare suplimentară pentru a putea finaliza activitățile de explorare din Munții Apuseni și pentru a redeschide mina Woxna, din Suedia, una dintre cele mai mari mine de grafit din lume.

Leading Edge a vândut acțiuni pe bursă în mai multe rânduri pentru a-și finanța proiectele din România și Suedia. La cea mai recentă operațiune de acest tip, derulată vara trecută, compania a atras 2 milioane de dolari printr-un plasament privat de acțiuni.

Compania a raportat o pierdere netă de 3,2 milioane de dolari în anul fiscal încheiat la 31 octombrie 2025, deficitul acumulat până la data menționată ajungând la aproximativ 52,6 milioane de dolari.

Capitalul de lucru se ridica la 1,88 milioane de dolari, nivel considerat suficient pentru a acoperi nivelurile anticipate ale cheltuielilor administrative și generale pentru următoarele douăsprezece luni, dar nu și pentru finanțarea lucrărilor programate sau anticipate la perimetrele din Suedia și România.

Leading Edge Materials a primit licența de explorare pentru perimetrul de minereu polimetalic și molibden Bihor Sud în mai anul 2022, două luni mai târziu obținând și avizul ANRE pentru primul an de activitate.

Ulterior, compania a semnat un contract de antrepriză generală de lucrări cu Radioactiv Mineral Măgurele pentru perimetrul Bihor Sud, în vederea redeschiderii galeriilor miniere istorice din zonă.

Licența Bihor Sud acoperă o suprafață de 25 de kilometri pătrați în Munții Apuseni, la aproximativ 90 km sud-est de Oradea.

EXCLUSIV PREMIERĂ Marriott aduce în România brandul hotelier AC Hotels. Primul proiect va fi deschis în centrul istoric din Baia Mare FOTO CITEȘTE ȘI EXCLUSIV PREMIERĂ Marriott aduce în România brandul hotelier AC Hotels. Primul proiect va fi deschis în centrul istoric din Baia Mare FOTO

Fondată în 2010 la Vancouver, Leading Edge Materials (anterior Flinders Resources) deține, pe lângă participația de 51% din proiectul Bihor Sud, concesiunile Woxna (grafit) și Norra Kärr (pământuri rare) din Suedia.

Compania candiană caută surse de finanțare pentru reluarea producției la Woxna și așteaptă decizia autorităților privind acordarea unei licențe de exploatare pe 25 de ani la Norra Kärr, printre cele mai avansate proiecte de pământuri rare din Europa, care însă nu a fost inclus de Comisia Europeană pe lista primelor proiecte aprobate în temeiul Legii privind materiile prime critice (CRMA).

Leading Edge este listată pe bursele TSX Venture Exchange și OTCQB din Canada, precum și pe piața Nasdaq First North Stockholm din Suedia, având o capitalizare de aproximativ 66,93 milioane de dolari în funcție de prețul la care au închis acțiunile marți.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2339 +0.00020.00 %
1 USD4.5801 +0.0010+0.02 %
1 GBP6.1312 -0.0109-0.18 %
1 CHF5.6583 -0.0185-0.33 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite