ANCOM: Relațiile contractuale continuă să fie principala nemulțumire a utilizatorilor. Cea mai reclamată companie de telefonie

ANCOM: Relațiile contractuale continuă să fie principala nemulțumire a utilizatorilor. Cea mai reclamată companie de telefonie
scris 12 feb 2019

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat, luni, că a primit și soluționat, anul trecut, 3.611 reclamații de la utilizatorii de comunicații electronice și servicii poștale din România, iar relațiile contractuale continuă să fie principala nemulțumire a utilizatorilor.

”Conform petițiilor primite, utilizatorii reclamă în mod recurent modul de desfășurare a relației contractuale cu furnizorii. Încetarea contractelor, facturarea serviciilor, nerespectarea prevederilor contractuale și încheierea contractelor la distanță sunt probleme cel mai des întâlnite în derularea contractelor. Pe lângă rezolvarea punctuală a reclamațiilor, continuăm și în acest an activitatea de informare a utilizatorilor finali pentru că ei sunt beneficiarii măsurilor ANCOM, direct sau indirect”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, potrivit News.ro

Din totalul reclamațiilor primite de Autoritate în anul 2018, 87% au vizat serviciile de comunicații electronice, principalele nemulțumiri reclamate vizând aspecte care țin de relația contractuală cu furnizorii de servicii de comunicații electronice.

TOPUL telefoanelor care emit cele mai multe radiații CITEȘTE ȘI TOPUL telefoanelor care emit cele mai multe radiații

”Astfel, utilizatorii au semnalat probleme privind încetarea contractelor (17% din reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), facturarea acestor servicii (12%), nerespectarea contractelor de către furnizori (11%) și derularea contractelor la distanță (9%)”, se arată în comunicat.

Peste 21% dintre petițiile trimise la ANCOM au vizat probleme întâlnite în procesul de portare a numerelor de telefon. În creștere față de anul precedent au fost reclamațiile privind serviciul de roaming (14%), acestea vizând în special condițiile de utilizare a serviciilor de roaming în Spațiul Economic European (Roam like at home).

”Datele ANCOM arată că reclamațiile formulate de utilizatori s-au referit la serviciile furnizate de Vodafone România în proporție de 24%, Telekom Romania Mobile Communications - 20%, Telekom Romania Communications - 15% Orange România - 15%, și RCS&RDS - 12%”, se arată în comunicat.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
vodafone
reclamatii
ancom
telekom
rcs rds