Departamentul de Justiție al SUA a inculpat șapte persoane pentru hacking, în cadrul măsurilor de combatere a activităților de acest tip provenite din China

Departamentul de Justiție al SUA a inculpat șapte persoane pentru hacking, în cadrul măsurilor de combatere a activităților de acest tip provenite din China
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 sep 2020

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat miercuri că a pus sub acuzare cinci cetățeni chinezi și doi oameni de afaceri din Malaezia, implicați într-o campanie largă de hacking care a avut ca țintă de la jucători de jocuri video la guverne și activiști pro-democrație, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procurorii federali au anunțat că cetățenii chinezi sunt acuzați că au atacat cibernetic peste 100 de companii din Statele Unite și din străinptate, inclusiv companii de dezvoltare software, producători de computere, provideri de telecomunicații, companii de media socială, firme de gaming, organizații nonprofit, universități, institute de cercetări, precum și guverne străine, politicieni și reprezentanți ai societății civile din Hong Kong, scrie News.ro.

Oficialii americani nu au afirmat că hackerii ar fi lucrat în numele Beijingului, dar procurorul general adjunct Jeffrey Rosen și-a exprimat exasperarea, într-un comunicat, față de autoritățile chineze, afirmând că acestea cel puțin închid ochii față de spionajul cibernetic.

Apple grupează mai multe servicii într-un singur pachet CITEȘTE ȘI Apple grupează mai multe servicii într-un singur pachet

"Știm că autoritățile chineze trebuie să fie cel puțin la fel de capabile ca autoritățile de aplicare a legii de aici și din state similare să aplice legile împotriva accesării computerelor. Dar ei aleg să nu o facă”, a spus Rosen.

Acesta a mai afirmat că unul dintre inculpații chinezi se lăuda unui coleg că este ”foarte apropiat” de Ministerul Securității Statului din China și că va fi protejat ”dacă nu se întâmplă ceva foarte mare”.

”Niciun guvern responsabil nu adăpostește în mod deliberat infractorii cibernetici care vizează victime din întreaga lume”, a spus Rosen.

Ambasada chineză la Washington nu a răspuns imediat unui e-mail care i-a solicitat comentarii.

Beijingul a negat în mod repetat responsabilitatea pentru hacking în fața numeroselor acuzații din partea autorităților americane.

Alături de presupușii hackeri, procurorii americani i-au acuzat și pe doi oameni de afaceri din Malaezia, Wong Ong Hua, în vârstă de 46 de ani, și Ling Yang Ching, în vârstă de 32 de ani, care au fost acuzați că au conspirat cu doi dintre spionii digitali pentru a profita de acesarea unor computere, vizând companii de jocuri video din Statele Unite, Franța, Japonia, Singapore și Coreea de Sud.

Departamentul de Justiție a declarat că perechea a operat printr-o firmă din Malaezia numită SEA Gamer Mall. Mesajele lăsate companiei nu au fost returnate imediat. Mesajele trimise către adrese de e-mail presupuse a fi ale hackerilor nu au primit niciun răspuns imediat.

John Demers, asistentul procurorului general pentru securitate națională al SUA, a declarat miercuri că inculpații din Malaezia se află în custodie, dar probabil că se vor opune extrădării.

Departamentul de Justiție a declarat că a obținut mandate de percheziții în această lună, având ca rezultat confiscarea a sute de conturi, servere, nume de domenii și pagini web ”dead drop” utilizate de presupușii hackeri pentru a ajuta la sifonarea datelor de la victimele lor.

Departamentul a declarat că Microsoft a luat măsuri pentru a bloca hackerii și că aceste măsuri ale companiei ”au fost o parte semnificativă” a efortului general al SUA de neutralizare a acestora.

Compania a recunoscut acest lucru într-o declarație care a lăudat oficialii guvernamentali pentru ”luarea de măsuri pentru protejarea clienților noștri”.

viewscnt
Afla mai multe despre
hacking
sua
china