După contrele cu alte companii, inclusiv cu Apple, Elon Musk intră acum în conflict cu Microsoft, pe care o amenință cu judecata.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Microsoft a anunțat că Twitter nu va mai fi suportat de Smart Campaigns, platforma de publicitate online a companiei. Asta înseamnă că advertiserii care o folosesc nu își vor mai putea accesa conturile de Twitter din 25 aprilie.
Deși nu și-a justificat oficial decizia, aceasta pare să aibă legătură cu faptul că Twitter cere acum bani pentru folosirea API-urilor sale, iar sumele lunare plătite pot ajunge și la 210.000 de dolari.
În urma deciziei luate de Microsoft, Twitter ar putea pierde noi clienți, ceea ce i-ar afecta veniturile.
Drept răspuns, Elon Musk a menințat Microsoft cu proces. Proprietarul Twitter a scris într-un post: „S-au antrenat ilegal cu datele Twitter. E timpul pentru proces.”
Acesta lasă de înțeles că Microsoft ar fi folosit datele generate de Twitter pentru a-și antrena modelele lingvistice, precum cel pe care l-a integrat recent în produse precum Bing.
Musk se pregătește oricum să intre în concurență directă cu Microsoft în ceea ce privește modelele lingvistice, acesta confirmând recent că a înființat o companie care va dezvolta un rival pentru ChatGPT.