Elon Musk vrea să elimine textul din linkurile știrilor care apar pe platforma X, păstrând doar imaginea principală

Elon Musk vrea să elimine textul din linkurile știrilor care apar pe platforma X, păstrând doar imaginea principală
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 aug 2023

Elon Musk face eforturi pentru a schimba modul în care apar linkurile de știri pe platforma sa de social media X, numită anterior Twitter, într-o mișcare care ar putea submina capacitatea editorilor de știri de a atrage audiență, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

X intenționează să elimine leadul/textul, păstrând în același timp doar imaginea principală din linkurile către articolele de știri partajate pe platformă, a spus Musk într-o postare.

Corporația Sportradar, cu afaceri de 1 miliard euro și consiliată de legendarul Michael Jordan, a intrat în România CITEȘTE ȘI Corporația Sportradar, cu afaceri de 1 miliard euro și consiliată de legendarul Michael Jordan, a intrat în România

Mișcarea este probabil o încercare a lui Musk de a-i determina pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe X și de a-i împinge să opteze pentru serviciul de abonament pentru mai multe detalii, scrie News.ro.

Nu este clar cum va afecta această mișcare agenții de publicitate de pe platforma despre care Musk a susținut în iulie că avea 540 de milioane de utilizatori lunar.

În prezent, linkurile de știri apar în cronologia utilizatorilor sub formă de ”carduri” împreună cu o imagine, o adresă sursă și un text prescurtat.

Un astfel de ambalaj ajută la atragerea de clicuri și îi ajută pe editori să câștige cititori. Dar, cu linkurile scurtate, utilizatorii ar putea ajunge să scrie ceva text împreună cu postările lor și, în cele din urmă, ar putea lua în considerare serviciul premium al X, care permite o singură postare de până la 25.000 de caractere.

Odată cu schimbările, Musk prezintă X ca o platformă mai relevantă pentru creatorii de conținut. Abonații premium pot posta acum videoclipuri mai lungi, postările lor sunt afișate mai sus și primesc, de asemenea, o parte din veniturile din publicitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
platforma x