Vega, vehiculul de investiții al familiei Niel, a semnat un acord angajant pentru achiziția participației de aproximativ 16,2% deținută la Vodafone de operatorul de telecomunicații e&, din Emiratele Arabe Unite, în schimbul sumei de 4,4 miliarde de lire sterline (5,95 miliarde dolari).
În urma tranzacției, așteptate să se finalizeze “în viitorul apropiat”, miliardarul francez va deveni principalul acționar al Vodafone, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie.
Acțiunile Vodafone au crescut cu peste 12% pe bursa londoneză în urma anunțului, atingând un maxim intraday de 111 pence înainte să se retragă ușor.
e& (fostă Etilsat) a declarat că ieșirea din acționariatul Vodafone reflectă “evoluția naturală” a priorităților sale de a se concentra asupra afacerilor de bază, deblocând, în același timp, numerar din vânzare, scrie Reuters.
e& a cumpărat o participație inițială de 9,8% la Vodafone în 2022 pentru 4,4 miliarde de dolari și a dezvoltat-o treptat.
“Cunoaștem bine grupul familiei Niel și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu ei ca acționari pe termen lung, care să ne susțină”, a declarat Vodafone într-un comunicat.
Niel a cumpărat o participație de 2,5% la Vodafone în 2022, printr-un vehicul separat, dar această participație a fost vândută ulterior, potrivit unui purtător de cuvânt al Vega.
De asemenea, miliardarul francez a încercat să achiziționeze divizia italiană a Vodafone de două ori în ultimii ani și a fost respins în ambele ocazii.
Xavier Niel
Niel a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul european al telecomunicațiilor, transformând Iliad dintr-un operator francez într-un grup cu activități în Franța, Italia și Polonia, prin achiziții precum Play și UPC Polska.
Averea familiei Niel este estimată de Forbes la 15,8 miliarde de dolari.
Niel este al doilea magnat francez în tot atâția ani care vizează o importantă companie britanică de telecomunicații.
Grupul Altice, condus de Patrick Drahi, a achiziționat aproape 25% din BT înainte de a transfera participație către Bharti Global în urmă cu doi ani, pentru a-și reduce datoriile.


















