FOTO SAP România extinde sediul din Timișoara. Compania a depășit 1.200 de angajați la nivel național

SAP România, subsidiara locală a liderului global în aplicații enterprise și Business AI, a inaugurat un nou spațiu de birouri în Timișoara, ca urmare a creșterii echipei locale și a gradului ridicat de ocupare a sediului existent.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO SAP România extinde sediul din Timișoara. Compania a depășit 1.200 de angajați la nivel național

Extinderea a fost realizată prin amenajarea unui etaj suplimentar în același campus în care compania își desfășoară deja activitatea, iar decizia a venit ca răspuns la creșterea numărului de angajați din ultimii ani, care a dus la o utilizare tot mai intensă a spațiului existent. 

Chiar dacă AI lucrează tot mai mult și promite mai mult timp liber, tot oamenii trebuie să verifice ce face. Realitatea surprinzătoare din interiorul Anthropic CITEȘTE ȘI Chiar dacă AI lucrează tot mai mult și promite mai mult timp liber, tot oamenii trebuie să verifice ce face. Realitatea surprinzătoare din interiorul Anthropic

În prezent, SAP România numără peste 1200 de angajați în cele trei sedii din București, Cluj-Napoca și Timișoara, dintre care peste 300 activează în Timișoara.

FOTO SAP România extinde sediul din Timișoara. Compania a depășit 1.200 de angajați la nivel național

„În sediul SAP din Timișoara activează echipe specializate în platforme de business AI, Industry specific product development, Cloud Operations și servicii de consultanță, soluții SAP specializate pe industrii (precum automotive), care contribuie la adoptarea celor mai inovative soluții de la SAP în această epocă de transformare a lumii digitale cu AI.

DOCUMENT Serviciile furnizate populației și firmelor de Vamă vor fi digitalizate. Buget de aproape 28 milioane lei CITEȘTE ȘI DOCUMENT Serviciile furnizate populației și firmelor de Vamă vor fi digitalizate. Buget de aproape 28 milioane lei

Diversitatea competențelor reunite în Timișoara și colaborarea dintre echipe reprezintă o parte importantă a contribuției noastre la activitatea SAP la nivel regional și global”, a spus Dan Beșleagă, membru al conducerii SAP România și Head of Business Technology Platform Global Delivery Hub, SAP România. 

Prin amenajarea noului spațiu, cu o suprafață de 1.530 de metri pătrați, sediul SAP din Timișoara ajunge la o suprafață totală de 3.474 de metri pătrați și o capacitate de 282 de spații de lucru, față de 162 anterior.

FOTO SAP România extinde sediul din Timișoara. Compania a depășit 1.200 de angajați la nivel național

Cu o prezență în București, Cluj-Napoca și Timișoara, SAP România reunește peste 1.200 de angajați și găzduiește una dintre cele mai puternice echipe de Service Delivery ale companiei din Europa de Est. 

SAP l-a numit recent pe Hermann Erlach în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est.

Hermann Erlach va coordona activitatea SAP în 24 de țări din Europa Centrală, Europa de Est și Asia Centrală, sprijinind clienții în accelerarea transformării digitale și convertirea investițiilor în cloud și Business AI în valoare de business măsurabilă. Printre țările coordonate de Erlach se regăsește și România. Acesta își va desfășura activitatea din Viena, Austria.

Hermann Erlach vine la SAP de la Microsoft Austria, unde, în calitate de General Manager, a condus organizația într-o perioadă marcată de schimbări tehnologice și de piață accelerate, obținând alături de echipele sale rezultate remarcabile și rate ridicate de creștere. Ca membru al mai multor echipe regionale de leadership ale Microsoft și pe parcursul carierei sale internaționale în consultanță, acesta a acumulat experiență într-o gamă largă de piețe și țări, într-un context caracterizat de diversitate culturală. Abordarea sa de leadership pune accent pe oameni, competențe, schimbare organizațională și adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale.

VIDEO Umbrărescu accelerează cu viitorul drum expres din România, Brăila - Galați. A montat jumătate dintre hobane CITEȘTE ȘI VIDEO Umbrărescu accelerează cu viitorul drum expres din România, Brăila - Galați. A montat jumătate dintre hobane

Numirea marchează revenirea lui Hermann Erlach la SAP. Între 2008 și 2015, acesta a ocupat mai multe roluri de conducere în cadrul SAP, acumulând experiență în vânzări, servicii, relația cu clienții și transformarea afacerilor, atât la nivel local, cât și regional. Pe parcursul unei cariere internaționale de peste 20 de ani în poziții de leadership, acesta a activat, de asemenea, în consultanță de management, servicii tehnologice, vânzări enterprise și transformare organizațională.

România, un rol important în regiunea Europa Centrală și de Est

România reprezintă o piață importantă în cadrul regiunii Europa Centrală și de Est a SAP, iar organizațiile din diverse industrii continuă să își modernizeze operațiunile și să exploreze modul în care tehnologiile cloud și Business AI le pot susține transformarea.

„Rolul nostru local este, înainte de toate, să fim alături de clienții noștri, să ne asigurăm că tehnologia răspunde nevoilor lor reale de business și că orice proces de transformare digitală are ca punct de pornire relevanța și valoarea adăugată. Prin tehnologiile noastre, putem ajuta organizațiile din România să își simplifice procesele, să ia decizii mai bune și să își crească agilitatea și competitivitatea. Impactul concret pe care îl putem genera pentru mediul de business local contribuie, în același timp, la consolidarea poziției României în cadrul regiunii CEE,” a menționat Diana David, Managing Director SAP România.

SAP România în 2025: afacerile au crescut, la fel și numărul de salariați, dar profitul net și-a continuat declinul

SAP Romania, subsidiara locală a furnizorului german de software și servicii IT SAP, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 740,8 milioane de lei, în creștere cu 20,2% față de 2024, în timp ce profitul net și-a continuat declinul, înregistrând o scădere de 32,2%, la 11,5 milioane de lei. În 2024, rezultatul net al companiei a coborât cu 41,6%.

Numărul mediu de salariați a fost de 1.012 în 2025, de la 888 în 2024, 807 în 2023 și 737 în 2022.

FOTO Fabrică pornită într-un apartament cu 5 imprimante de un tânăr întors acasă a ajuns la afaceri de circa 1 milion lei. „Toată lumea se aștepta să plec!\ CITEȘTE ȘI FOTO Fabrică pornită într-un apartament cu 5 imprimante de un tânăr întors acasă a ajuns la afaceri de circa 1 milion lei. „Toată lumea se aștepta să plec!"

Compania avea la finele anului trecut disponibilități în conturi de 149,8 milioane de lei, comparativ cu 164,4 milioane de lei în 2024.

Datoriile SAP Romania au scăzut în cursul anului precedent cu 19,2%, de la 112,2 milioane de lei la 90,7 milioane de lei, iar creanțele au coborât cu 12,5%, la 102,2 milioane de lei.

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002 și are birouri locale în București, Timișoara și Cluj-Napoca, prin intermediul cărora furnizează servicii de consultanță și de implementare a proiecteor bazate pe soluții SAP pentru clienți din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Potrivit datelor subsidiarei, circa 600 de companii din România utilizează soluții business SAP, prezente în domenii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție.

Cu venituri de 36,8 miliarde de euro în 2025, SAP este unul dintre cei mai importanți jucători internaționali pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3285 +0.0013+0.02 %
1 USD4.7516 -0.0004-0.01 %
1 GBP6.3416 +0.0080+0.13 %
1 CHF5.7627 +0.0036+0.06 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite