Google a prezentat noutățile celei de-a zecea versiuni de Android: Mod întunecat, gesturi simplificate și multe altele

Google a prezentat noutățile celei de-a zecea versiuni de Android: Mod întunecat, gesturi simplificate și multe altele
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 mai 2019

Android Q, versiunea sistemului de operare pe care Google o va lansa anul acesta, aduce un număr mare de noutăți de importanță mică și medie, în frunte un cu modul întunecat care va ajuta la creșterea autonomiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Google a prezentat noua versiune de Android în prima zi a conferinței Google I/O, sistem de operare care a ajuns în stadiu Beta 3 și poate fi acum descărcat de dezvoltatorii interesați.

Prima noutate de pe listă și poate cea mai așteptată este modul întunecat, care se va numi în cazul smartphone-urilor cu Android Dark Theme. Acesta va putea fi activată manual din meniul de notificări și va intra automat în acțiune atuncți când este activat modul de economisire a bateriei.

Pentru a economisi cât mai multă energie, Google a ales un fundal negru pentru acesta mod, negrul fiind cel mai recomandat datorită faptului că ajută ecranele OLED să nu folosească pixeli / energie pentru afișarea lui.

Google prezintă noua serie de smartphone-uri Pixel - prețuri mai mici decât anul trecut, dar cu anumite compromisuri. Cum vor ajunge în România CITEȘTE ȘI Google prezintă noua serie de smartphone-uri Pixel - prețuri mai mici decât anul trecut, dar cu anumite compromisuri. Cum vor ajunge în România

Acest mod va fi aplicat la nivelul sistemului de operare astfel că, atunci când acesta este activ, toate aplicațiile care-l suportă vor folosi aceeași paletă de culori: text și butoane albe pe fundal negru.

Android Q va îmbunătăți și gesturile de navigare necesare în cazul telefoanelor moderne, care nu mai au butoane sub ecran și sunt folosite exclusiv pe baza interfeței grafice - fie a butoanelor de pe ecran fie a gesturilor activate prin swipe-uri.

În noua versiune, gesturile vor porni de la o bară subțire afișată în partea de jos a ecranului. Închiderea și schimbarea aplicațiilor precum și deschiderea meniului cu toate aplicațiile instalate se vor realiza pe bază de gesturi care pornesc de la această bară.

Una dintre cele mai impresionante facilități noi este Live Caption. Aceasta va afișa subtitrări în timp real pentru orice filmare vizionată în orice aplicație de pe telefon. Evident, doar un număr limitat de limbi vor fi suportate la început.

În ceea ce privește intimitatea, Android Q va aduce mai multe noutăți, dintre care poate cea mai importantă este posibilitatea alegerii separate a opțiunilor privind localizarea pentru aplicațiile care rulează în fundal și cele active.

Noua versiune de Android urmează să fie lansată în toamna acestui an și să fie mai întâi disponibilă pentru smartphone-urile din seria Pixel.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
android
smartphone