Google implementează în cadrul motorului său de căutare primul index în care site-urile mobile au o pondere mai mare

Google implementează în cadrul motorului său de căutare primul index în care site-urile mobile au o pondere mai mare
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 27 mar 2018

Primul index de căutare „mobile-first” a început să fie implementat de Google, ca urmare a faptului că din ce în ce mai multe căutări se realizează de pe dispozitivele mobile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indexul „mobile-first” înseamnă că în cazul celor mai multe site-uri Google va indexa versiunile mobile. Până acum, în majoritatea cazurilor Google indexa versiunile pentru desktop.

De ce este important: Site-urile optimizate pentru mobil vor performa mai bine în Google (vor trage mai mult trafic), decât cele care nu acordă atenție acestui aspect.

Deja din 2015, numărul căutărilor pe Google realizate de pe dispozitivele mobile l-a depășit pe cel al căutărilor făcute de pe PC-uri, iar compania americană a anunțat în 2016 că va lua în considerare din ce în ce mai mult versiunile mobile ale site-urilor.

Google a eliminat din propria rețea peste 3,2 miliarde de reclame mincinoase sau abuzive, în 2017 CITEȘTE ȘI Google a eliminat din propria rețea peste 3,2 miliarde de reclame mincinoase sau abuzive, în 2017

Google va menține în continuare o singură bază de date, însă cele mai multe indexări vor fi realizate pe versiunile mobile ale site-urilor web. Robotul motorului de căutare va căuta cu preponderență să scaneze site-urile optimizate pentru mobil.

Practic, Google va ranka site-urile mai mult pe baza versiunii lor mobile, decât pe cea pentru desktop.

Deși Google spune că modificarea care începe să fie implementată de astăzi nu va afecta într-un mod vizibil rankarea site-urilor, recunoaște că site-urile optimizate pentru micile ecrane vor avea performanțe mai bune decât celelalte.

Administratorii acelor site-uri care vor fi indexate pe baza versiunii mobile vor fi anunțați de Google prin intermediul Google Search Console. Aceștia vor observa că bot-ul Google pentru smartphone le va vizita mai frecvent site-ul.

Comisia Europeană a pus ochii pe banii unor giganți ca Facebook sau Google. Propunere oficială pentru taxarea multinaționalelor digitale în statul în care obțin venituri CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a pus ochii pe banii unor giganți ca Facebook sau Google. Propunere oficială pentru taxarea multinaționalelor digitale în statul în care obțin venituri

Ca urmare, în paginile de rezultate Google vor fi afișate versiunile mobile ale site-urilor indexate de bot-ul pentru smartphone, cu toate informațiile meta și descrierile conținute de varianta mobilă.

Pentru administratorii de site-uri, trecerea la un index de căutare cu focus pe mobile nu ar trebui să fie o surpriză, Google arătând o atenție crescândă internetului mobil pe parcursul ultimilor ani.

Din 2015, algoritmul de rankare Google a început să favorizeze site-urile mobile, în defavoarea celor care nu sunt optimizate pentru aceste dispozitive. De asemenea, Google a crescut recent ponderea vitezei de încărcare în cadrul algoritmului său – site-urile care încarcă mai repede sunt favorizate.

În plus, din luna iulie a acestui an, Google va penaliza site-urile care se încarcă greu, acestea fiind trimise mai jos în pagina cu rezultatele căutărilor, ceea ce va rezulta în mai puțin trafic din Google pentru acestea.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
smartphone