Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor Uber anul trecut, iar compania a anunțat abia marți

Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor Uber anul trecut, iar compania a anunțat abia marți
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 nov 2017

Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor Uber anul trecut, însă compania a făcut public acest lucru abia marți, anunță CNN.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 2016, două persoane din afara companiei au accesat informațiile personale a 57 de milioane de utilizatori Uber, inclusiv nume, adrese de mail și numere de telefon, a anunțat Uber. De asemenea, hackerii au accesat datele permiselor de conducere pentru 600.000 de șoferi din Statele Unite, aceștia fiind și ei incluși în numărul total al persoanelor afectate, scrie News.ro.

Compania nu i-a anunțat pe cei afectați de acțiunea hackerilor.

Ministrul Culturii din Rusia susține că un serial precum Game of Thrones nu ar fi putea fi produs în această țară CITEȘTE ȘI Ministrul Culturii din Rusia susține că un serial precum Game of Thrones nu ar fi putea fi produs în această țară

CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi, a afirmat că a aflat recent despre acest incident.

Khosrowshahi, care a preluat funcția în luna august, a spus că a început deja o investigație pentru a stabili de ce nu au fost alertate autoritățile sau cei afectați și a anunțat că doi dintre cei responsabili pentru această situație nu mai lucrează în companie.

Conform Bloomberg, Joe Sullivan, cel care se ocupă cu securitatea datelor nu mai este în companie. Uber însă a refuzat să îi nominalizeze pe cei care au plecat.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
hackeri