INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2021

Industria IT a fost în anul pandemiei unul dintre principalele motoare ale economiei românești și a devenit chiar mai profitabilă în timpul pandemiei, relevă o analiză Termene.ro. Studiul a luat în calcul peste 23.000 de companii care activează în industria IT și care au depus situațiile financiare atât în anul 2018, precum și în anii  2019 și 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Astfel, în pofida trendului general de scădere a veniturilor obținute de companiile românești la nivelul întregii economii, industria IT a înregistrat creștere pentru același interval de timp. Conform datelor obținute și prelucrate, în anul 2019, veniturile generate de companiile care activează în industria IT s-au situat în jurul valorii de 32,3 miliarde lei pe când în anul 2020, valoarea acestora a depășit 33,1 miliarde lei, o creștere cu peste 2,5%. Pentru anul 2018, valoarea a fost net inferioară ambilor ani, puțin peste 25 de miliarde de lei.

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

Deși veniturile generale ale întregului domeniu au crescut, firmele din industria IT s-au confruntat cu o reducere a personalului angajat după ce, cu un an în urmă acesta crescuse. În anul 2018, în firmele analizate activau ca angajați aproximativ 112 mii de persoane, în anul 2019 numărul acestora a ajuns la aproximativ 120 mii de persoane, iar în anul 2020 a scăzut la aproximativ 117 mii de persoane.

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

“Dacă în alte domenii precum producția, reducerea personalului înseamnă în general reducerea activității, în cazul companiilor din domeniul IT poate fi vorba și de o migrare a personalului dinspre statutul de angajat înspre cel de freelancer, afirmă Adrian Dragomir, co-fondator Termene.ro și Business Innovation Consultant.

Industria IT: Migrație dinspre București spre Cluj?

București-Ilfov și Cluj rămân principalele hub-uri ale industriei IT din România, peste două treimi din numărul total de angajați ai industriei activând în cadrul companiilor care își au sediile în cele două zone. Alte hub-uri relevante se regăsesc în județele Iași, Timiș și Brașov, dar la un nivel net inferior comparativ cu primele două.

Din punctul de vedere al evoluției numărului de angajați, companiile cu sediul în București-Ilfov au pierdut circa 1.600 de persoane, pe când cele din județul Cluj au mai câștigat aproximativ 1.000 de persoane. O creștere ușoară a numărului de angajați din domeniu s-a înregistrat și la nivelul județului Iași (aproximativ 300 de persoane), pe când județele Timiș și Brașov urmează trendul Bucureștiului, pierzând împreună aproximativ 1.300 de angajați.

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

Creștere spectaculoasă a profitului

În ciuda faptului că, la nivel general, industria a pierdut aproximativ 3.000 de angajați, companiile din domeniu au înregistrat creșteri spectaculoase ale profitului. Dacă în anul 2018 acestea înregistrau profituri totale de aproximativ 3 miliarde de lei, iar în 2019, de aproximativ 4 miliarde de lei, în anul 2020 profiturile totale au crescut cu aproximativ 20%, ajungând la aproximativ 4,8 miliarde de lei. Totodată, profitabilitatea companiilor analizate a înregistrat o creștere semnificativă. Dacă în anul 2019 proprietarii acestor companii rămâneau cu 12,5 lei la fiecare 100 lei încasați (o profitabilitate de 12,5%), în prezent aceștia rămân cu 14,49 lei la fiecare 100 lei încasați (o profitabilitate de 14,49%).

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

Profitabilitatea poate fi privită și altfel – nu doar din perspectiva banilor cu care rămâne un antreprenor. De exemplu, dacă la 100 de lei venit, 15 lei este profitul, rezultă că 85 de lei sunt costurile necesare obținerii respectivului venit. Dacă un client este rău-platnic, în loc de 15 lei profit, o companie rămâne cu 85 de lei datorie și are nevoie de 6 clienți care plătesc la timp  ca să recupereze cei 85 de lei și să-și acopere pierderea.

Paradox sau adaptare? Scade viteza de recuperare creanțe, dar scade și riscul de insolvență

În ciuda profitabilității tot mai crescute a companiilor din domeniu, plata clienților și a furnizorilor acestor companii a încetinit în anul 2020. Astfel, în ultimul an, o companie din domeniul IT își plătește, în medie, datoriile cu 13 zile mai greu (de la 100 de zile la 113 zile) și își recuperează banii, în medie, cu 11 zile mai greu (de la 92 de zile la 103 zile) comparativ cu anul 2019.  În anul 2018 viteza de plată a datoriilor era de 104 zile (mai mare cu 4 zile comparativ cu anul 2019), pe când cea de recuperare a creanțelor înregistra aceeași valoare ca în anul 2019 – 92 de zile.

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

În ciuda faptului că viteza de recuperare a datoriilor a crescut în anul 2020, procentul de companii cu risc ridicat de a intra în insolvență a scăzut. Astfel, în anul 2018, din 100 de companii, aproximativ 28 aveau un risc ridicat de intrare în insolvență, pe când în anul 2020 numărul acestora a scăzut la mai puțin de 25 (doar 1 din 4 înregistrând acest risc).  

INFOGRAFIC Termene.ro - Impactul pandemiei asupra industriei IT: Afacerile și profitabilitatea, în creștere. Numărul de angajați a scăzut

“Deși tot mai multe companii din domeniu IT au un risc scăzut de a ajunge în situația în care nu-și mai pot plăti datoriile, rămân în continuare suficiente companii care au acest risc. RedBill este una dintre modalitățile prin care poți să vezi care dintre clienții tăi sunt în această situație și poți totodată să-ți iei măsurile de siguranță adecvate”, spune Adrian Dragomir, co-fondator Termene.ro

 

viewscnt
Afla mai multe despre
it
angajati