Cel mai mare dezvoltator de jocuri video din Norvegia, Funcom, deschide un studio în România

Cel mai mare dezvoltator de jocuri video din Norvegia, Funcom, deschide un studio în România
scris 30 iun 2021

Dezvoltatorul norvegian de jocuri video Funcom va deschide până la sfârșitul acestei veri un studio în România, la București.

Studioul din București urmează să fie deschis până la sfârșitul acestei veri și devine astfel principalul studio de asigurare a calității jocurilor companiei. Planurile Funcom vizează extinderea acestuia și către producția de jocuri video.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Procesul de recrutare este deja în desfășurare, iar noii angajați vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, ca și la viitorul joc de tip survival, Dune. 

"Piața de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la București, în special, există foarte mulți profesioniști talentați care lucrează în industria de tehnologie și gaming”, a declarat Rui Casais, CEO Funcom. „Ne dezvoltăm continuu și avem planuri din ce în ce mai ambițioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântați să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părți ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor și alte servicii din sfera producției pe care le vom livra prin intermediul acestui studio.”

Funcom a fost fondat în 1993 și este cel mai mare dezvoltator de jocuri din Norvegia.  A devenit cunoscut pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) și Anarchy Online (2001) și lucrează în prezent la un nou joc de supraviețuire, a cărui acțiune este plasată în universul Dune. 

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deține principala platformă de dezvoltare, operare și publicare de jocuri la nivel mondial. 

Pe lângă extinderea în București, Funcom anunță și că a cumpărat un pachet majoritar de acțiuni la dezvoltatorul suedez de jocuri The Outsiders, care marchează intrarea companiei pe piața din Suedia, cu un birou la Stockholm. Funcom are deja birouri în Oslo, Lisabona și Raleigh, Carolina de Nord, în S.U.A.

viewscnt
Afla mai multe despre
funcom
jocuri video