Kaspersky Lab a dat în judecată administrația Trump pentru interzicerea softului său în agențiile guvernamentale

Kaspersky Lab a dat în judecată administrația Trump pentru interzicerea softului său în agențiile guvernamentale
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 dec 2017

Compania rusă Kaspersky Lab a dat luni în judecată administrația Trump, la un tribunal federal din Statele Unite, pentru că guvernul american a privat-o de un drept prin interzicerea utilizării softului său anti-virus în agențiile guvernamentale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procesul este cel mai recent efort al Kaspersky Lab de a respinge acuzațiile că ar fi vulnerabilă la influența Kremlinului, scrie News.ro.

Departamentul american pentru securitate internă (DHS) a emis o directivă, în septembrie, adresată agențiilor civile, prin care le-a ordonat să elimine softul Kaspersky Lab din rețelele lor informatice, în termen de 90 de zile.

Ordinul a survenit în contextul îngrijorării în creștere a oficialilor americani potrivit cărora softul ar putea permite spionajul rus și ar fi un pericol pentru securitatea națională.

Președintele Donald Trump a semnat săptămâna trecută legea care interzice utilizarea softului Kasperky Lab în agențiile civile și americane.

Viteza conexiunilor la internet a crescut cu mai bine de 30% în ultimul an. România ocupă locul 5 la conexiunile fixe și este deasupra mediei globale de viteză a conexiunilor mobile CITEȘTE ȘI Viteza conexiunilor la internet a crescut cu mai bine de 30% în ultimul an. România ocupă locul 5 la conexiunile fixe și este deasupra mediei globale de viteză a conexiunilor mobile

Kaspersky Lab a negat în repetate rânduri că ar avea legături cu vreun guvern și a susținut că nu ar ajuta vreun guvern să spioneze cibernetic.

“DHS a lezat reputația Kaspersky Lab și operațiunile comerciale ale acesteia, fără vreo dovadă de comportament incorect din partea companiei”, a afirmat fondatorul Kaspersky Lab, Eugene Kaspersky, într-o scrisoare deschisă adresată luni agenției.

Într-o încercare de a răspunde suspiciunilor, compania a anunțat în octombrie că va pune la dispoziție codul sursă pentru sofware-ul său și pentru viitoarele actualizări ale acestuia unor părți independente.

Oficialii americani au spus că această propunere, deși binevenită, nu este suficientă.

Departamentul pentru Securitate Internă nu a răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii.

Procesul a fost intentat la Tribunalul Districtual al Districtului Columbia.

viewscnt
Afla mai multe despre
kaspersky lab
trump