Netflix își accelerează extinderea pe piața jocurilor video, dar numărul jucătorilor este deocamdată mic

Netflix își accelerează extinderea pe piața jocurilor video, dar numărul jucătorilor este deocamdată mic
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 aug 2022

Netflix își accelerează extinderea pe piața jocurilor video cu planuri de a-și dubla catalogul de oferte până la sfârșitul anului, dar, deocamdată, puțini dintre abonații gigantului de streaming se și joacă, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din noiembrie anul trecut, compania a lansat jocurile ca o modalitate de a menține utilizatorii implicați între lansările de filme, scrie News.ro.

Elon Musk relansează posibilitatea de a cumpăra Twitter, dar cu o condiție CITEȘTE ȘI Elon Musk relansează posibilitatea de a cumpăra Twitter, dar cu o condiție

Jocurile sunt accesibile numai abonaților, dar trebuie descărcate ca aplicații separate.

Jocurile au fost descărcate în total de 23,3 milioane de ori și au o medie de 1,7 milioane de utilizatori zilnic, conform Apptopia, o companie de analiză a aplicațiilor. Adică mai puțin de 1% din cei 221 de milioane de abonați Netflix.

Importanța jocurilor pentru strategia generală a Netflix a crescut fără îndoială în ultimele luni, deoarece compania se confruntă cu o concurență intensă pentru atenția utilizatorilor.

În trimestrul al doilea, Netflix a pierdut aproape un milion de abonați, după ce a pierdut 200.000 de abonați în primul trimestru - primul declin al numărului de abonați în mai mult de un deceniu.

Într-o scrisoare adresată acționarilor anul trecut, Netflix a numit Epic Games și TikTok printre cei mai mari rivali ai săi.

Unul dintre numeroasele avantaje ale Netflix în urmărirea strategiei sale este capacitatea de a stimula implicarea dincolo de momentul în care un show apare pentru prima dată pe platformă”, a spus analistul Prosek Partners, Tom Forte.

Totuși, directorul operațiunilor Netflix, Greg Peters, a spus anul trecut că compania a avut ”multe luni și, sincer, ani” în a învăța cum jocurile pot menține clienții pe platforma companiei.

”Vom fi experimentali și vom încerca o grămadă de lucruri. Dar aș spune că ochii pe care îi avem asupra premiului pe termen lung se concentrează într-adevăr mai mult pe capacitatea noastră de a crea proprietăți care sunt conectate cu universurile, personajele, poveștile pe care le construim”, a spus Peters în timpul conferinței telefonice a companiei privind veniturile din trimestrul patru.

Catalogul actual al companiei, de 24 de aplicații de jocuri, acoperă o varietate de genuri și emisiuni Netflix, cum ar fi ”Stranger Things: 1984”.

Mai multe jocuri sunt modelate după cărți populare, cum ar fi ”Mahjong Solitaire” și ”Exploding Kittens”.

Catalogul va crește la 50 de jocuri până la sfârșitul anului, incluszând ”Queen’s Gambit Chess”, bazat pe serialul de succes Netflix, potrivit unui reprezentant al companiei.

Netflix a fost înțelept cu privire la modul în care intenționează să facă din jocurile video o parte esențială a strategiei companiei, mai degrabă decât un simplu hobby.

viewscnt
Afla mai multe despre
netflix
jocuri