Meta Platforms, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, a construit un prototip de robot umanoid în colaborare cu producătorul chinez Fourier și lucrează deja la o a doua versiune, relatează Reuters, citând publicația The Information și preluată de News.ro.
Proiectul face parte din strategia grupului american de extindere în domeniul roboticii bazate pe inteligență artificială. Potrivit The Information, primul prototip, denumit intern Max, a fost realizat în numai trei luni și cântărește aproximativ 48 de kilograme. Robotul are o înălțime de circa 1,5 metri, este echipat cu un procesor Nvidia Jetson Thor și dispune de mâini cu cinci degete, capabile să manipuleze obiecte mici, precum sticle și jucării.
Robotul poate recunoaște vocea unei persoane de la o distanță de cinci metri și poate interpreta gesturi efectuate de la aproximativ trei metri. De asemenea, dispune de difuzoare integrate și de un sistem facial care îi permite să imite expresii umane și să semnaleze diferite stări, precum ascultarea sau procesarea informațiilor.
Dezvoltarea prototipului a presupus o colaborare directă între inginerii Meta și cei ai Fourier, inclusiv deplasări la fabrica producătorului chinez din Shanghai. O demonstrație internă a robotului a avut loc la sfârșitul lunii august, iar lucrările la versiunea Max 2 au început în septembrie. Noul model ar urma să beneficieze de mâini îmbunătățite, senzori suplimentari pentru deplasarea pe scări și un proiector pentru afișarea imaginilor, potrivit The Information.
Un reprezentant al Meta a precizat pentru publicația americană că parteneriatul cu Fourier este destinat cercetării și experimentelor interne și că grupul nu intenționează să comercializeze aceste prototipuri. Nu a fost anunțat un calendar pentru lansarea unui eventual produs destinat consumatorilor.
Meta a înființat în februarie 2025 o divizie specializată în robotică în cadrul Reality Labs, potrivit unui memorandum intern consultat atunci de Reuters. Obiectivul declarat era dezvoltarea roboților umanoizi capabili să îndeplinească sarcini fizice și valorificarea modelelor de inteligență artificială Llama. Compania urmărește atât dezvoltarea componentelor hardware, cât și a sistemelor software și a senzorilor necesari roboților destinați utilizării în locuințe.
Colaborarea cu Fourier intervine într-un context de intensificare a restricțiilor americane privind tehnologiile robotice chineze. Potrivit The Information, autoritățile americane au introdus în iulie restricții asupra importurilor de noi modele de roboți umanoizi din China, invocând riscuri pentru securitatea cibernetică și lanțurile de aprovizionare, deși există excepții pentru echipamentele destinate cercetării.
Meta intră astfel într-un sector în care concurează companii precum Tesla, care dezvoltă robotul Optimus, și producători specializați precum Figure și 1X Technologies. Deocamdată, utilizarea roboților umanoizi în gospodării se află într-un stadiu incipient, iar costurile, siguranța și capacitatea acestora de a executa sarcini complexe rămân obstacole importante în calea comercializării pe scară largă.





















