Orange România colaborează cu Datanet Systems pentru modernizarea rețelei

Orange România colaborează cu Datanet Systems pentru modernizarea rețelei
scris 11 oct 2021

Pentru a îmbunătăți reziliența geografică și a crește disponibilitatea serviciilor, Orange România a implementat cu suportul Datanet Systems o nouă arhitectură de  rețea, bazată pe tehnologii de ultima generație. Finalizat în doar trei luni, proiectul permite companiei să mute aplicații și servicii între centrele de date, cu minim efort operațional și fără ca activitatea clienților să fie afectată.

Lider pe piața de telecomunicații, Orange România depune un efort constant de optimizare a infrastructurii IT în scopul îmbunătățirii calității, securității și disponibilității serviciilor furnizate prin intermediul propriilor centre de date. În 2020, compania a decis trecerea la o arhitectură modernă de rețea, care să permită extinderea capacității, creșterea vitezei de comutare/re-rutare, precum și a nivelului de securitate. Soluția tehnică, de o complexitate ridicată, a fost proiectată și implementată de Datanet Systems, integrator de sistem cu peste 20 de ani de experiență pe piața locală și internațională și cu numeroase implementări în domeniul telecom.

Orange România a ales să implementeze un model de arhitectură de tip VXLAN EVPN Multi-site, deoarece permite atingerea unui nivel ridicat de automatizare și oferă avantajul eliminării dependenței de anumite tehnologii proprietare. Astfel, compania a reușit să integreze coerent mai multe soluții într-o arhitectură unitară, capabilă să livreze rezultate optime pentru clienții finali, dar totodată să simplifice procesul de operare/administrare. Proiectul a fost realizat folosind echipamente de rețea Cisco din seriile Nexus și ASR.

Orange România colaborează cu Datanet Systems pentru modernizarea rețelei

Datanet Systems a propus o soluție de avangardă și a comunicat cu echipa tehnică a Orange România la fiecare pas. Designul actual al soluției a fost realizat în urma mai multor iterații tehnice și schimbări pe care Datanet le-a tratat cu maximă seriozitate și profesionalism. Rețeaua Orange România integrează numeroase soluții personalizate, cu un nivel de complexitate crescut, iar profesionalismul, cunoștințele tehnice și experiența acumulate de specialiștii Datanet au fost de un mare ajutor în cadrul acestui proiect,“ declară Horia Gunica, IP Network Architect Orange România.

Ce avantaje aduce noua tehnologie

Orange România operează mai multe centre de date la nivel național, iar noua arhitectură de rețea a dus la creșterea nivelului de geo-reziliență. Astfel, orice aplicație sau serviciu poate fi mutată simplu și rapid între diferite centre de date.  În cazul apariției unor incidente (fie la nivelul unui link, fie al unui echipament) timpul de reconvergență a scăzut de până la 10 ori față de cel din arhitectura de rețea anterioară. Practic, un astfel de eveniment va trece neobservat de către utilizatorii finali, migrarea aplicațiilor între centrele de date fiind realizată cu o întrerupere de sub 2 secunde.

Totodată, efortul operațional depus de echipele tehnice a fost simplificat, deoarece migrările sunt realizate fără modificarea parametrilor de rețea specifici (IP, netmask, gateway etc.) și nu mai necesită procese de reconfigurare. De asemenea,  Departamentul de Network Operations al Orange România și-a îmbunătățit semnificativ viteza de reacție. Timpul necesar realizării de configurări la integrarea unui echipament nou, provizionării de resurse, dezvoltării de servicii, migrării de aplicații și servicii a fost redus substanțial. Astfel,  implementarea și darea în funcțiune a unei noi soluții putând fi realizată în prezent cu până la 75% mai rapid.

Beneficiile obținute prin implementarea și operarea arhitecturii VXLAN EVPN Multi-site se regăsesc pe mai multe paliere. Totuși, impactul cel mai mare la nivelul Departamentului de Network Operations al Orange România a fost generat de adoptarea tehnologiilor de automatizare. Astfel, cu ajutorul capabilităților de programabilitate ale noii rețele, am reușit să simplificăm și automatizăm operațiunile, obținând creșterea eficienței operaționale și a vitezei de reacție în operarea și managementul rețelei,” afirmă Horia Gunica, IP Network Arhitect, Orange România.

Proiectul, prin arhitectura specifica de tip leaf-spine-leaf, contribuie la creșterea nivelului de scalabilitate în centrele de date ale Orange România, prin alocarea optimă a echipamentelor de rețea și posibilitatea conectării unor rack-uri cu densitate mare de servere. Timpul de integrare a unui echipament în rețea a fost redus la nivel de minute, iar noua arhitectură oferă funcționalități de tip Zero Touch Provisioning (ZTP).

„Consider că expertiza Datanet din punct de vedere tehnologic, cuplată cu o colaborare extraordinară cu echipa de IP Engineering a Orange, a asigurat customizarea avansată a unei soluții fiabile open-standard bazată pe EVPN VXLAN și implementarea acesteia în condiții de producție deosebit de complexe,” declară Costin Deac, Service Provider Team Leader, Datanet Systems.

Pe termen lung, soluția tehnică implementată de Datanet Systems asigură Orange România libertatea de a integra soluții de la diverși producători și de a adapta flexibil arhitectura rețelei la evoluția cerințelor de business. Astfel, unul dintre proiectele lansate deja prevede extinderea rețelei VXLAN EVPN Multi-site într-un centru de date adițional, proces facilitat de funcționalitățile de automatizare disponibile.

Pentru mai multe informații despre proiectul de modernizare a rețelei Orange România cu suportul Datanet Systems puteți accesa pagina dedicată a studiului de caz.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange românia
datanet systems