Producătorul coreean Samsung își va lansa primul smartphone pliabil cu două balamale în septembrie sau octombrie, susține publicația coreeană ET News.
Conform aceleiași publicații, smartphone-ul va intra pe piață în luna noiembrie și va avea o disponibilitate limitată, fiind produs în doar 50.000 de unități.
Samsung produce smartphone-uri pliabile de mai mulți ani deja, însă acesta va fi primul care va folosi două balamale pentru a se plia în trei bucăți.

Disponibilitatea limitată poate fi rezultatului cercetărilor de piață făcute de companie, care nu se așteaptă să existe o cerere foarte mare pentru acesta.
Unul dintre impedimente ar putea fi prețul, fiind de așteptat ca primul smartphone care se pliază în trei să coste mai mult decât pliabilele de până acum, care au prețuri și de peste 2.000 de euro.
Samsung va organiza joi un nou eveniment Unpacked, însă noul pliabil nu va fi prezentat aici. Compania va folosi acest eveniment pentru a lansa un model mai ieftin din seria Galaxy S25 și mai multe tablete.
Piața smartphone-urilor pliabile este așteptată să devină mult mai dinamică de anul viitor, când Apple urmează să lanseze primul iPhone pliabil.